O tânără de 20 de ani a murit, după ce a mâncat un tiramisu ”vegan”. Ce avea în compoziție

0

Anna Bellisario, o tânără în vârstă de 20 de ani, a murit după ce a mâncat tiramisu ”vegan” la un restaurant. Ea avea alergie la lactate, motiv pentru care și alesese acel local. Totuși, preparatul culinar s-a dovedit că avea, în compoziție, și lapte.

Tânăra în vârstă de 20 de ani a luat cina cu iubitul ei într-un restaurant care se presupunea că este vegan. La scurt timp, ea a murit. O anchetă este în curs în acest caz.

Testele au arătat ulterior că desertul conținea mascarpone, un tip de cremă de brânză italiană moale, făcută cu lapte, care a dus la decesul tinerei, relatează The Sun.

Bellisario, care era vegană din cauza unei alergii severe la lactate, a intrat în șoc anafilactic pe 26 ianuarie anul trecut, după ce a mâncat.

Un angajat al restaurantului a încercat să o resusciteze pe tânără, dar nu a reușit. Nici medicii care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Ea a fost declarată moartă pe 5 februarie la un spital din Milano.

Tiramisu respectiv a fost scos de pe piață de Ministerul Sănătății din Italia a doua zi după ce Bellisario a murit.

Ancheta este în curs.

Procurorul Marcello Viola a spus că firma care a făcut tiramisu este cercetată pentru omor din culpă. Cele două femei care conduc patiseria respectiv, mamă și fiică, sunt investigate în acest caz, a scris presa italiană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.