O zi fără domnul Sima

0

De fapt, ce îmi aduce mie cazul domnului Sima? În afară de știrile privind anumite sume din conturile oamenilor la modă – pe care le bănuiam de multă vreme – nu prea știu ce plus îmi aduce știrea asta. Teoriile domnului Sima despre economia de piață le-am mai auzit, așa că nici măcar discursul său nu e nou. Înfățișarea sa de prieten cuminte, ușor speriat și-n același timp gata să muște nici nu-mi spunea mare lucru, nici nu-mi inspira mare încredere.

 

Să fiu sincer, domnul Sima mi-a fost, în cea mai mare parte a timpului, perfect indiferent. Acum, faptul că a plecat din țară, speriat de amenințările cu moartea ale unor clienți (?) cărora le-a adus vestea minunată că au pierdut, după caz, 10, 20 sau 200 de mii de euro m-a făcut să mă gîndesc, o vreme, la marii înaintași Bernard Madoff și Jerome Kerviel.

 

Asta așa, în prima zi.

 

Apoi, aura domnului Sima a început să pîlpîie, pînă ce s-a stins de tot. De ce? Pentru că, în foarte scurt timp, domnul Sima, brokerul de succes al vedetelor a început să ne scrie, să ne trimită mesaje, ba chiar să intre în direct, încercînd să ne convingă că el, cel care a pierdut cîteva milioane de euro (banii clienților „ce-au semnat, dom’le, deci și-au asumat riscul!”) e, de fapt, un om dacă nu cinstit, cel puțin purtătorul unei lupte drepte. Cea cu un sistem care-l amenința cu temnița grea, așa cum știm noi că doar haiducilor li se poate întîmpla. Bine, și deținuților politici. Pentru că, desigur, domnul Sima e, dincolo de orice, un bărbat care se bate pentru dreptate. Cu orice preț, desigur. Chiar și cu riscul de a-și părăsi iubita țară pentru o lungă pribegie în îndepărtata și înghețata Islandă. Insula vechilor vikingi, a miilor de pescari (cum ar spune un comentator sportiv). Țara cu cei mai sănătoși oameni din lume… chiar, oare de aia s-o fi dus acolo domnul Sima?

 

Indiferent în ce țară o fi plecat, e clar că brokerul Sima a plecat într-un loc mai bun. Sincer, mă așteptam să aflăm peste vreo 20 de ani că și-a petrecut timpul pe cîteva plaje virgine, înconjurat de femei frumoase și băuturi fine. Dar nu, nu-i așa: domnului Sima a început să-i lipsească România din chiar clipa cînd a părăsit-o. A urcat în avion și-a început să scrie. Și mîine, dacă o să mai traiască.

 

Și-atunci, l-am putea oare uita? Măcar pentru o zi? Dacă vreodată va ajunge la dumneavoastră acest text stîngaci, vă rog doar atît: nu scrieți nimic pentru o zi. Nu dați nici un mesaj, nu spuneți nimic. Nu vorbiți. Doar stați și priviți. Fiți mărinimos! Ignorați-ne!

 

Măcar așa, pentru o zi.

 

Cosmin Silistraru este producător ştiri în cadrul Money Tv.