Obama propune un fost membru al echipei lui George W. Bush în postul de ambasador în Irak

Dacă nominalizarea sa va fi confirmată de Senat, Brett McGurk va fi primul şef al misiunii diplomatice americane care se instalează în Irak de la retragerea ultimului soldat american din această ţară în decembrie, la aproape nouă ani după declanşarea operaţiunilor de către coaliţia americano-britanică.

 

Potrivit Casei Albe, McGurk a ocupat până în prezent un post de consilier pe lângă actualul ambasador al SUA în Irak, James Jeffrey, el însuşi numit de Obama în iunie 2010 şi confirmat de Senat două luni mai târziu.

 

În cel de-al doilea mandat al preşedintelui George W. Bush, din 2005 până în 2009, McGurk era membru al Consiliului de Securitate naţională, cabinetul de politică externă al Casei Albe, unde se ocupa de Irak şi Afganistan.

 

Jurist de profesie, McGurk a mai efectuat un sejur la Bagdad în calitate de consilier al Autorităţii Provizorii a Coaliţiei, un organism condus de americanul Paul Bremer, care a efectuat legătura între înlăturarea regimului lui Saddam Hussein în 2003 şi instalarea unei puteri civile irakiene.

 

Această nominalizare intervine în condiţiile în care Irakul, în pofida unei acalmii relative după o criză politică în decembrie, rămâne afectat de violenţe sporadice.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed