Reprezentanţii GarantiBank au precizat că o campanie similară a fost desfăşurată şi în Turcia, iar rezultatele înregistrate au fost foarte bune. “Acesta este unul dintre motivele pentru care am vrut să extindem acest tip de ofertă şi către angajaţii din sectorul public din România. În plus, am fost încurajaţi şi de istoricul foarte bun pe care l-am avut deja cu acest tip de clienţi pe plan local”, a declarat Cornel Frăţică, directorul departamentului de retail al GarantiBank.
Astfel, pentru acest segment-ţintă de clienţi, creditele băncii vor avea dobânzi mai mici cu un punct procentual faţă de cele standard. În prezent, dobânda standard a băncii pentru un credit imobiliar în euro este de 7,5%, iar pentru un împrumut pentru nevoi personale cu garanţii reale, de 7,98%. Pe segmentul de economisire, bugetarii vor beneficia de dobânzi mai mari cu un punct procentual faţă de bonificaţia standard, indiferent de perioada de constituire a depozitelor. GarantiBank oferă, în prezent, dobânzi standard de 11% pentru economiile în lei cu scadenţa la un an şi de 4,5% pentru depozitele în euro constituite pe un an de zile.
“Cel de-al treilea beneficiu inclus în această ofertă constă într-un bonus de 50 de lei, acordat pe cardul de credit Bonus Card, la momentul activării. Oferta este disponibilă persoanelor fizice care sunt angajate în sectorul de stat, iar pentru solicitanţii de credite, banca aplică condiţiile generale de eligibilitate”, a explicat Cornel Frăţică.
Directorul departamentului de retail al GarantiBank a precizat că, în ciuda măsurilor drastice care ar putea fi aplicate bugetarilor, clienţii băncii salariaţi la stat vor beneficia de aceste condiţii preferenţiale. “În cele aproape trei luni de la lansarea campaniei, am observat o creştere a numărului de clienţi bugetari în numărul total de clienţi ai băncii, aspect care ne confirmă oportunitatea acestui program şi pe piaţa bancară locală”, a adăugat Frăţică.
GarantiBank România are 50 de agenţii în România, din care 20 se află în Bucureşti.














