Omul care l-a făcut preşedinte pe Klaus Iohannis conduce campania prezidenţială din Somalia

0

People&People, compania dezvoltată alături de Ioan Dan Niculescu şi Vlad Tăuşance după succesul acestora în coordonarea campaniei prezidenţiale online a preşedintelui Klaus Iohannis, va coordona campania prezidenţială a primei femei care candidează la preşedinţia Somaliei, Fadumo Dayib.

”În Somalia facem un proiect de consultanţă pe două paliere: lobby pentru schimbarea legii electorale (acum este o structură tribală, care controlează actul politic), fiind o cerinţă a UN ca statul să ajungă la ”omul şi votul” şi alegerile prezidenţiale din septembrie 2016 – clientul  nostru este candidat la prezidenţiale şi îi coordonăm atât zona de online, dar şi cea de publicy.

Vom participa la scrierea programului politic, dar nu vom participa la campanie la faţa locului”, povesteşte Radu Negulescu, care spune că nu a fost încă în Somalia, dar că va trebui să meargă acolo anul viitor. Proiectul a fost preluat de People&People de la începutul anului, dar primele trei luni au fost dedicate studiului pieţei, ”deoarece oamenii de acolo au o cu totul altă gândire, apreciază cu totul alte lucruri, de la cromatică până la lingvistică”.
Somalia este o piaţă foarte interesantă, apreciază Radu Negulescu: ”De fapt, Africa este o piaţă foarte interesantă, cu extrem de mult potenţial. Vizăm multe activităţi acolo, mai ales în estul Africii. Pentru început, prototipăm nişte modele în România pe IT şi infrastructură IT, deoarece este o zonă unde putem dezvolta proiecte de la zero”.

 

 

mai multe, pe BUSINESS MAGAZIN