OMV Petrom, cel mai mare profit realizat vreodată!

0

OMV Petrom a raportat în 2022 un profit net de 10,3 miliarde de lei, în creştere cu 260% faţă de rezultatul din 2021, de circa 2,9 miliarde de lei, şi afaceri de 61 miliarde de lei, în creştere cu 136%. Acestea sunt cele mai bune performanțe realizate de o companie autohtonă. Profitul net și veniturile din vânzări au fost obținute pe fondul unor prețuri foarte mari ale energiei electrice și ale petrolului.

“Anul 2022 a fost unul fără precedent pentru industria energetică, cu dificultăţi în ceea priveşte aprovizionarea cu produse energetice, preţuri internaţionale record şi volatilitate fiscală. Rezultatele noastre reflectă acest mediu de piaţă şi performanţa operaţională: diversificarea surselor de energie, continuitatea aprovizionării, producţie record de electricitate”, a declarat Christina Verchere, director general al companiei.

“Veniturile OMV Petrom sunt o bază solidă pentru contribuţia la economia României şi la sectorul energetic românesc. Profitul net a fost de 10 miliarde de lei, în timp ce contribuţia la bugetul de stat, prin taxe şi dividende, a atins un nivel record de 20 miliarde de lei. Creşterea taxelor a fost determinată, în principal, de impozitele si contribuţiile specifice industriei, totalizând peste 7 miliarde de lei. Vom continua să urmărim obiectivele Strategiei 2030, care are în vedere susţinerea tranziţiei energetice din România, oferind pieţei soluţii de energie noi şi curate. Pentru 2023, investiţiile aproape se dublează, la 6 miliarde lei, echivalând cu aproximativ 60% din profitul net din 2022. Neptun Deep este în centrul strategiei noastre şi ne vom concentra să aducem proiectul mai aproape de decizia finală de investiţie, planificată pentru jumătatea anului 2023“, a mai declarat Verchere.

Valoarea veniturilor din vanzari consolidate de 61.344 mil lei in 2022 a crescut cu 136% comparativ cu 2021, sustinuta in principal de preturile mai mari ale marfurilor si de volume mai mari aferente vanzarilor de produse petroliere si electricitate, partial contrabalansate de volumele mai mici aferente vanzarilor de gaze naturale. Vanzarile din segmentul Rafinare si Marketing au reprezentat 51% din totalul vanzarilor consolidate, iar vanzarile din segmentul Gaze si Energie au reprezentat 49%. Vanzarile din segmentul Explorare si Productie au reprezentat numai 0,1% dupa vanzarea filialelor din Kazahstan in
T2/21 (vanzarile din Explorare si Productie fiind, in mare parte, vanzari in interiorul Grupului, nu catre terti).

Rezultatul din exploatare CCA excluzand elementele speciale in suma de 12.198 mil lei in 2022 a fost semnificativ mai mare comparativ cu valoarea de 4.346 mil lei din 2021, datorita contributiei mai mari a tuturor segmentelor de business, ca urmare a cresterii preturilor in segmentul Explorare si Productie, a marjelor mai ridicate la gaze naturale din tranzactiile cu tertii si a marjei mai mari la energie electrica in segmentul Gaze si Energie, precum si ca urmare a marjelor mai mari in segmentul Rafinare si Marketing. Rezultatul reflecta, de asemenea, achizitii in crestere, atat in ceea ce priveste volumele, cat
si preturile, pentru toate produsele, si o impozitare mai mare specifica industriei. Linia Consolidare a avut o contributie negativa in 2022 de (99) mil lei (2021: (203) mil lei), reflectand in principal cresterea cotatiilor. Rata efectiva a impozitului pe profit la
nivel de Grup CCA excluzand elemente speciale a fost de 16% (2021: 17%). Profitul net CCA excluzand elementele speciale atribuibil actionarilor societatii-mama a fost de 10.273 mil lei (2021: 3.353 mil lei).

Elementele speciale cuprind cheltuieli nete in valoare de (320) mil lei, in principal aferente ajustarilor nete de depreciere din segmentul Explorare si Productie, partial compensate de castigurile nete temporare din contractele forward de energie electrica din segmentul Gaze si Energie. In 2021, elementele speciale cuprind cheltuieli nete in valoare de (1.058) mil lei, reprezentand in mare parte pierderi nete temporare din contractele forward de energie electrica din segmentul Gaze si Energie. Castigurile din detinerea stocurilor au fost in suma de 160 mil lei in 2022 (2021: 421 mil lei), predominant in urma cresterii preturilor la titei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.