OMV Petrom: preţul petrolului poate ajunge la 85 dolari/baril

0

‘OMV Petrom şi-a revizuit estimările cu privire la preţul ţiţeiului, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Estimările de preţ pentru ţiţei Brent se situează în prezent la 55 dolari/baril pentru anul 2016, la 70 de dolari/baril pentru 2017, la 80 dolari/baril pentru 2018, şi la 85 dolari/baril, începând cu anul 2019. Revizuirea acestor estimări a condus la înregistrarea unei ajustări de depreciere de 786 milioane lei în T3 din 2015 în segmentul Upstream, în principal în relaţie cu active aferente producţiei’, se notează în comunicatul Grupului.

Joi, la Bursa de la Londra, cotaţia barilului de petrol Brent, cu livrare în luna decembrie, era în scădere cu 0,3%, la 48,73 dolari.

Petrolul Brent, specific zonei europene, este un amestec de diferite feluri de ţiţei extrase din 19 zăcăminte din Marea Nordului, cu conţinut de 0,37% sulfuri. Acesta este utilizat la producerea de carburanţi.

Pe de altă parte, compania menţionează că la Adunarea Generală a Acţionarilor din data de 28 aprilie 2015 acţionarii OMV Petrom au aprobat distribuirea de dividende pentru anul financiar 2014, în sumă brută de 634 milioane lei (0,0112 lei/acţiune). Plata dividendelor a început pe data de 12 iunie 2015.

Conform rezultatelor financiare publicate joi de companie, în primele nouă luni ale acestui an, profitul net s-a situat la 991 milioane de lei, în scădere cu 59% comparativ cu cel consemnat în perioada similară din 2014, care s-a ridicat la 2,407 miliarde lei.

Vânzările grupului au scăzut, în perioada ianuarie-septembrie, cu 16%, până la 13,63 miliarde de lei, de la 16,20 miliarde lei în aceeaşi perioadă din 2014, în timp ce investiţiile s-au diminuat cu 33%, totalizând circa 3 miliarde lei, de la 4,48 miliarde lei anul trecut.

‘În primele nouă luni din 2015, performanţa financiară a Grupului a fost sever afectată de scăderea cu aproximativ 50% a preţurilor ţiţeiului comparativ cu perioada similară a anului precedent. Într-un mediu de piaţă cu preţuri mici la ţiţei ce ar putea dura, am decis să ne reducem estimările privind preţul viitor al ţiţeiului, ceea ce a determinat ajustări de depreciere ale unor active din segmentul Upstream. Efectul negativ din Upstream a fost doar parţial compensat de rezultatele bune din Downstream, datorate modelului nostru de afaceri integrat şi susţinute de marjele de rafinare îmbunătăţite, precum şi de cererea de produse crescută (…)’, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 780 benzinării, la sfârşitul lui 2014.