ONU, la mâna lui Putin? Oficial NU SUNT FOLOSITE cuvintele „război”, „conflict” sau „invazie”

Consiliul de Securitate al ONU a emis sâmbătă primul său comunicat oficial privind războiul din Ucraina, însă s-a abținut de la a folosi cuvintele „război”, „conflict” sau „invazie”, transmite The Guardian.

Însă comunicatul a „exprimat temerea profundă privind menținerea păcii și securității Ucrainei” și a exprimat „sprijinul puternic” pentru secretarul general Antonio Guterres în a găsi o soluție pașnică la „dispută”.

„Consiliul de Securitate reamintește că toate statele membre și-au asumat, sub Carta Națiunilor Unite, obligația de a-și rezolva disputele internaționale prin mijloace pașnice”.

Cu drept de veto în Consiliu, Rusia a blocat toate încercările anterioare de a adopta o declarație privind Ucraina.

Ambasadorul Mexicului la ONU, a cărui țară a ajutat la conceperea declarației, a fost întrebat despre critica că a durat două luni să facă acest demers și de-abia sprijină secretarul general al ONU.

Juan Ramon De La Fuente a declarat pentru Associated Press că trebuie să existe un început și că este „un prim pas inițiativ care arată către direcția bună”.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed