Oprescu a convocat Consiliul General pentru votarea bugetului

0

„Ne înțelegem pe anumita chestiuni, apoi primarul general revine la starea inițială”, a mai spus Raicu.

 

Potrivit viceprimarului, principalele neînțelegeri pe care le au Oprescu şi majoritatea din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) sunt legate de veniturile pe care municipalitatea prognozează că le va avea.

 

„Oprescu vrea să crească artificial veniturile, adică 150 milioane de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, deți am fost anunțați că vom primi în acest an doar 24 de milioane. Peste 100 de milioane de lei sunt în plus față de anul trecut la capitolul de venituri din închirieri și concesiuni, bani pe care nu avem cum să-i aducem

la buget. Dacă acceptăm, la rectificare va trebui să diminuăm la capitolul cheltuieli, la energie termică și transport și să afectăm veniturile bcuurețtenilor”, mai spune Raicu.

 

Potrivit viceprimarului, consilierii pot convoca o ședință de îndată a CGMB care să nu aibă ca obiect rectificarea bugetului, ci doar modificările necesare pentru a fi cuprinse amendamentele care au fost adoptate la 28 februarie și care nu apar în forma scrisă a bugetului.

 

Sorin Oprescu a declarat, tot marţi, că în noua formă a bugetului au fost acceptate mai multe amendamente, dintre care doar 25% ale primarului, restul fiind ale consilierilor democrat-liberali. „Bucureştiul stă pe loc din cauza unui buget halucinant. Aştept azi (marţi – n.r.) ca să văd dacă PDL Bucureşti acceptă noua formă a bugetului”, a mai spus edilul-şef.

 

Bugetul municipalităţii pe 2011, votat de CGMB la sfârşitul lui februarie, a fost restituit Primăriei Capitalei de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti – Trezorerie, în vederea soluţionării mai multor probleme din cuprinsul acestuia.

 

Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a afirmat, la rândul său, că bugetul Capitalei, în forma prezentată instituţiei prefectului, pentru a se constata legalitatea sa, conţine erori grave, cum ar fi faptul că nu ia în considerare amendamentele propuse şi votate de CGMB.

 

După votarea bugetului pe 2011, primarul general Sorin Oprescu a reclamat faptul că, în forma aprobată de CGMB, au fost tăiaţi bani de la proiecte prioritare ale oraşului, pentru a fi daţi regiilor de transport şi de distribuţie a energiei termice.