Oprescu se opune transformării RATB în societate comercială

0

„Domnul director de la RATB vrea să transforme regia în societate comercială, dar o va face fără patrimoniul primăriei”, a declarat Oprescu, luni, la şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (RATB).

 

Tot Oprescu i-a acuzat luni pe consilierii PDL că vor să ia banii destinaţi terminării stadionului Naţional şi altor proiecte ale primăriei pentru a-i da regiilor pe care le conduc oamenii lor, cu referire la RATB şi RADET.

 

Directorul RATB, Adrian Criţ, a declarat recent că intenţionează transformarea regiei în societatea comercială, pentru a-i creşte veniturile.

 

RATB a fost înfiinţată în 1990 din fosta Întreprindere de Transport Bucuresti (ITB) şi este o instituţie publică de interes local a Capitalei, responsabilă cu transportul public de suprafaţă (autobuze, troleibuze şi tramvaie).