Opt firme şi asocieri au depus oferte pentru modernizarea centurii Capitalei, lucrări de 424 mil lei

0

Astfel, pentru „Întocmirea fazelor de proiectare PT + DE, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii Modernizarea centurii rutiere a municipiului Bucureşti între A1-DN 7 şi DN 2-A2, Lot 1: Sector A1 (km 55+465) – DN 7 (km64+160)” (8,69 km), valoare estimată 153.794.328 lei fără TVA, au depus oferte: Asocierea SC Vectra Service SRL/SC Recon SA; Asocierea SC Straco Grup SRL/Azvi SA; Asocierea Delta ACM 93/Azvirt/Maxidesign; Asocierea SCT Bucureşti SA /Doprastav.

 

Totodată, pentru lotul 2: Sector DN2 km 12+300 – A2 km 23+750 (11,45 km), valoare estimată 270.883.052 lei fără TVA, au depus oferte: Asocierea Tehnologica Radion SRL/SC Consitrans SRL/SC Pro Cons XXI SRL; FCC Construccion SA; Asocierea Romstrade/Primacons Group; Asocierea Aktor SA/Dimar SRL.

 

Durata de realizare a proiectării pentru fiecare lot este de trei luni, execuţia lucrărilor va dura 18 luni, la care se adaugă 48 de luni perioada de garanţie. Finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat. Informarea ofertanţilor cu privire la rezultatul procedurii de atribuire este programată pentru 30 august, precizează compania de drumuri.