Opt maşini distruse de flăcări şi alte cinci avariate în Drumul Taberei; poliţiştii au deschis o anchetă

0

Apelul la 112 pentru a se solicita intervenţia pompierilor a fost primit în jurul orei 4,20.

Poliţiştii se află la faţa locului pentru a ridica probe şi a stabili dacă focul a fost pus intenţionat şi cine se face vinovat de acest incident.

Iniţial, când a fost primit apelul la 112 s-a anunţat că mai multe maşini ard pe strada Valea Argeşului nr. 2. Pompierii au ajuns imediat la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă şi au reuşit să stingă, în aproximativ o jumătate de oră, focul care cuprinsese patru maşini şi o motocicletă, a declarat, pentru AGERPRES, Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti.

La câteva minute, a fost primit un alt apel la 112 prin care s-a anunţat că mai sunt şi alte maşini care ard pe Aleea Băiuţ, o stradă perpendiculară cu cea unde a avut loc primul incident, la o distanţă de aproximativ 200 de metri.

Pompierii au intervenit cu alte două autospeciale şi au stins incendiul la două maşini care erau cuprinse de flăcări. Focul s-a propagat cu repeziciune şi la celelalte autoturisme care erau parcate pe strada respectivă, fiind afectate şi distruse în total 13 autoturisme.

Poliţiştii urmează să-i aducă la audieri pe proprietarii maşinilor pentru a vedea în ce circumstanţe a avut loc incidentul şi dacă focul a fost pus intenţionat. De asemenea, Poliţia şi Pompierii au deschis o anchetă în acest caz.