Orange, Vodafone şi Cosmote sunt investigaţi pentru practici anticoncurenţiale (VIDEO)

Consiliul Concurenţei a declansat două investigaţii cu privire la posibile întelegeri pe piaţa comercializării produselor preplătite de telefonie mobila. O investigaţie a fost declanşată ca urmare a unei plângeri şi are ca obiect înţelegere între compania Orange România şi distribuitorii acesteia de a nu vinde către anumiţi agenţi economici.

Cea de a doua investigaţie a fost declanşată din oficiu şi vizează posibile practici anticoncurenţiale, prin stabilirea preţurilor de revânzare şi înţelegeri între agenţii economici implicaţi pe întreg lanţul de distribuţie al operatorilor Orange, Vodafone şi Cosmote Mobile. În cadrul investigaţiilor Consiliului Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate atât la sediile celor trei operatori de telefonie, cât şi la ale unor distribuitori de produse preplătite de telefonie mobilă.

Documentele şi declaraţiile ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a declarat ca înţelegerile de acest tip reprezintă o abatere de la principiul liberei concurenţe.

Efectul unor astfel de înţelegeri, este creşterea preţurilor la consumatori şi reducerea posibilităţii de alegere a produselor. Dacă aceste practici vor fi confirmate, Consiliul Concurenţei va sancţiona companiile vinovate cu amenzi ce pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri.

Autoritatea de concurenţă are în analiză, din anul 2006, un posibil abuz de poziţie dominantă săvârşit de către companiile Orange, Vodafone şi Romtelecom pe piaţa serviciului de terminare a apelurilor la puncte fixe/mobile în propria reţea publică de telefonie.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. De acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole