Orban: Coincidenţa face că Gabriel Mocanu era director al Metrorex în 2008 şi subsemnatul era ministrul al Transporturilor atunci când au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici şi a fost semnată strategia de dezvoltare a metroului

0

”Lucrurile uneori le aşază Dumnezeu astfel încât să pară coincidenţe. Coincidenţa face că dl director general Gabriel Mocanu era director al Metrorex în 2008 şi subsemnatul era ministrul al Transporturilor atunci când au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici şi de asemenea anul în care a fost semnată strategia de dezvoltare a metroului. 2007 şi 2008 au reprezentat anii în care au fost reluate investiţiile la metrou. Am realizat tronsonul dinspre autostrada Soarelui cu 4 staţii. E o onoare pentru mine ca, împreună cu directorul general Gabriel Mocanu, să avem această bucurie de a fi de faţă la punerea în funcţiune acestui metrou foarte important pentru Bucureşti şi locuitorii din Drumul Taberei”, a declarat Orban.

El a dat sigurări că toate lucrările ulterioare se vor derula cu o viteză mult mai mare.

”Vom fi mai atenţi în tot ceea ce înseamnă etapele de pregătire privind infrastructura de metrou. Investiţiile în infrastructură reprezintă prioritatea zero a Guvernului pe care îl conduc”, a conchis premierul.