Ovidiu Silaghi: Vor fi respectate contractele încheiate privind infrastructura

0

Ministrul a adăugat că vor urma sancţiuni acolo unde se adeveresc astfel de situaţii şi că toate contractele încheiate vor fi respectate.

 

‘Prima vizită oficială am efectuat-o la Cluj, unde am văzut şoseaua de centură, lucrare recepţionată cu multe panglici tăiate. În realitate, este un pod de desene animate, care începe şi se termină brusc, care duce de nicăieri spre nicăieri. Mai am astfel de semnale şi vor urma sancţiuni acolo unde se vor adeveri’, a declarat ministrul Silaghi.

 

Oficialul a subliniat faptul că prioritar pentru el şi echipa sa de la minister, în cele 6 luni, este respectarea tuturor termenilor contractuali şi să asigure finanţarea proiectelor începute, dar că nu vor fi tolerate abaterile de la prevederile contractuale.

 

În acest sens, el a punctat, luni, într-o conferinţă de presă, că contractele vor fi respectate, indiferent dacă este vorba la ora actuală ‘despre regi, duci sau conţi ai asfaltului’, primând calitatea lucrărilor şi execuţia la termen.

 

‘Datoria mea este să asigur finanţarea’, a spus ministrul.

 

Silaghi a mai afirmat că cea mai mare datorie a ministerului este de 240 de milioane de lei către compania Bechtel şi că în ”puşculiţă” a găsit doar 98 de milioane de lei.

 

În altă ordine de idei, Ovidiu Silaghi a afirmat că parteneriatul Ministerului Transporturilor cu Timişoara a fost relansat şi că acesta trebuie să fie unul lung şi de durată, deoarece este una dintre zonele cele mai dezvoltate ale ţării, cu posibilitatea de a face pasul următor, nu doar industrializare de tip lohn.

 

‘Chiar avem posibilitatea de a face un pol de dezvoltare important al României aici, prin numărul crescut de IMM-uri. Datoria noastră este să asigurăm infrastructura corespunzătoare dezvoltării acestora’, a punctat ministrul.

 

Pe plan local, Silaghi a luat act de problemele specifice Timişoarei şi judeţului, care se vor regăsi pe ordinea de zi a ministerului. Cele mai importante se referă la: apropierea autostrăzii (tronsonul bănăţean al coridorului IV paneuropean, n.r.) de Timişoara, deoarece, aşa cum este proiectat acum nu le foloseşte timişenilor, închiderea şoselei de centură – proiectul nu este finanţat la ora actuală; era un proiect mai amplu care se afla în derulare, dar a fost scos şi de la finanţare şi de la realizare.

 

‘Şansa este că există studiul de fezabilitate, proiectul există, dorim să relansăm proiectul. Nu promitem că vom termina proiectul în 6 luni, dar le punem pe ordinea de zi a ministerului’, a spus Silaghi.

 

Un alt proiect se referă la lărgirea unui pasaj rutier de sub calea ferată din Timişoara – pasajul Jiul – care creează mari probleme în trafic.