Pacient în România| „În valoarea de 10 lei PE ZI, să avem 3 mese este un lucru extraordinar”

Am putea spune că nu este mare diferență între anii 90 și zilele noastre în privința mâncării din spitale, foarte importantă pentru sănătatea pacienților. Bolnavii reclamă de multe ori că nu este bună, că nu este proaspătă și că le este adusă în vase foarte vechi, uneori ruginite.

 

Am mers la Spitalul din Alexandria pentru a vedea ce mănâncă pacienții într-o zi. Prezența noastră a schimbat însă obiceiurile din spital, lucru sesizat de unul dintre bolnavi.

 

Pacient: Acum văd că avem totul nou, veselă, alaltăieri mi-a pus ciorba într- o cănuţă de ceai. În România asta…. pe cuvânt, nici lingură nu aveam, mâncam cu ghearele. Sâmbătă, duminică şi luni şi ieri mi-au trimis de acasă, farfuria asta şi castronelul ăsta. Acum nu a vrut să-mi mai pună în el, mi-a pus în asta.

 

Imediat este acuzat de directorul medical că minte.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed