Până unde ajungi cu un buget de vacanţă de 100 de euro

Istanbul este cea mai îndepărtată destinaţie sub 100 de euro.

 

Un sejur de 5 zile la Istanbul cu autocarul te costă 90 de euro, până pe 25 septembrie. În tarif intră 2 nopţi cazare cu mic dejun la un hotel de 3 stele din Istanbul, ghidul român, transportul cu autocarul, taxele şi parcările de pe traseu. Detalii, aici.

 

 

Alte destinaţii accesibile cu maximum 100 de euro: Bulgaria şi Grecia.

 

 

O vacanţă de 5 zile în Balcic se ridică la 70 de euro, în perioada 9-13 iunie. Tariful acoperă 4 nopţi cazare cu mic dejun la un hotel de 3 stele, transportul cu autocarul, taxa de staţiune şi asistenţa turistică. Informaţii suplimentare, aici.

 

 

Aproape 100 de euro te costă o vacanţă de 8 zile la Nisipurile de Aur, în această perioadă. Tariful este valabil până pe 6 iunie şi include 7 nopţi cazare în cameră dublă dintr-un hotel de 3 stele cu mic dejun, precum şi transportul cu autocarul. Intră aici pentru detalii.

 

 

 

Aproximativ la 100 de euro ajunge un sejur de 8 zile cu autocarul în staţiunea Paralia Katerini. Preţul pachetului este valabil până pe 16 septembrie şi acoperă 7 nopţi cazare în cameră dublă dintr-o vilă de 3 stele, transportul cu autocarul şi asistenţa turistică pe perioada vacanţei. Amănunte, aici.

 

 

 

Până pe 6 iunie mai poţi merge într-o vacanţă de 100 de euro  în staţiunea Moraitika din insula Corfu. Preţul pachetului include 7 nopţi cazare în cameră dublă dintr-o vilă de 3 stele din staţiune, transportul cu autocarul şi asistenţa turistică în limba română. Informaţii suplimentare, aici.

 

 

 

Un sejur de 6 zile cu autocarul în staţiunea grecească Nea Vrasna – Asprovalta te costă aproximativ 96 de euro, în perioada 2-8 iunie. Tariful acoperă 5 nopţi cazare în cameră dublă dintr-o vilă de 2 stele, transportul cu autocarul şi asistenţa turistică. Amănunte, aici.

 

 

 

O vacanţă cu autocarul în staţiunea Sarti, situată pe braţul Sithonia din Halkidiki, ajunge în iunie la 99 de euro. În aceşti bani intră 7 nopţi cazare în cameră dublă dintr-o vilă de 3 stele, transportul cu autocarul şi însoţitorul de drum. Mai multe informaţii, aici.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed