Papandreou: Grecia a câştigat timp pentru a face schimbări la nivel naţional

0

‘Prin aplicarea acestor măsuri severe şi dureroase, dar şi graţie ajutorului extern, am câştigat timp şi avem astfel oportunitatea de a schimba ţara’, a afirmat Papandreou într-un discurs de deschidere a reuniunii Consiliului Internaţionalei Socialiste (IS), pe care o conduce şi care are loc în staţiunea ateniană Vuliagmeny.

 

Primul ministru socialist a făcut aluzie la pachetul de reduceri bugetare şi de aplicare a unor noi impozite, în valoare de 28 miliarde de euro, dar şi la un plan de privatizare de 50 miliarde euro, aprobat în această săptămână de parlamentul grec.

 

Prin aceste măsuri, guvernul ‘şi-a îndeplinit datoria patriotică de asumare a unor decizii dureroase, dar necesare, de salvare a poporului de la faliment, iar în acest fel vor putea fi plătite salariile şi pensiile’, a declarat primul ministru grec.

 

‘Putem avea şi chiar merităm să avem o Grecie mai prosperă, iar în acest scop avem nevoie de un pachet de ajutor suplimentar, pentru a sprijini punerea în practică a acestor schimbări’, a adăugat Papandreou.