Părinții scapă de documentul necesar în școli? Anunț major de la premierul Cîțu

Premierul Florin Cîţu a declarat, despre testarea elevilor cu simptome de COVID-19, că vor fi situaţii excepţionale când acestea vor fi făcute şi că nu va fi lumea testată din prima zi de şcoală. Şeful Executivului a precizat că nu trebuie să vină părinţii cu formularul de consimţământ completat la unitatea de învăţământ.

Florin Cîţu a afirmat sâmbătă, faptul că Ministerul Sănătăţii s-a grăbit să pună pe site acel formular prin care părintele îşi dă consimţământul pentru testarea rapidă a copilului care va avea simptome de COVID-19 la şcoală.

„Cineva s-a grăbit să pună acel document în spaţiul public pentru că am văzut şi comunicatul Ministerului Educaţiei care spune altceva, spune exact ce este în ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii. Vor fi situaţii excepţionale când vor fi aceste teste. Nu testăm pe toată lumea din prima zi. Sunt persoane cu copii care vor avea simptome şi atunci va trebui să fie completat acel formular, nu trebuie să vină lumea cu formularul completat la şcoală. Ar trebui să citim comunicatul Ministerului Educaţiei în acest sens şi acolo se dau detalii şi ordinul comun semnat de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii”, a explicat premierul.

Prim-ministrul a adăugat că vor fi în continuare aceleaşi criterii, care au funcţionat bine.

„Şi până acum am avut această situaţie. Aveam copii care dacă aveau simptome, la trei copii într-o clasă, se închidea clasa. Nu trebuie să reinventăm ceea ce am făcut până acum, a funcţionat foarte bine şi vom merge în continuare pe aceleaşi criterii. (…) Detaliile sunt în ordinul comun şi din ce ştiu eu Ministerul Educaţiei a comunicat sau va comunica exact pe această temă astăzi ca să fie foarte clar pentru toată lumea ce se întâmplă cu aceste formulare”, a concluzionat Cîţu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed