Parlamentarii continuă atacul asupra PFA, modificând substanțial regimul acestora din ultimii 8 ani

0

Modificările, anunțate din toamna anului trecut ca fiind pregătite în Parlament, modifică substanțial regimul persoanelor fizice autorizate, aplicat în ultimii opt ani.

La acel moment, în toamnă, noile reguli care vor afecta toate PFA-urile, cu excepția celor reglementate prin legi speciale, au fost retrimise în comisia parlamentară de specialitate pentru o nouă discuție. Rediscutarea nu a adus însă multe schimbări, în sensul că a fost menținută limitarea numărului de activități pentru care poate fi acordată autorizarea și a celui al persoanelor care pot fi angajate, singura concesie a parlamentarilor fiind că au extins ușor numărul activităților unui PFA.

 

 

mai multe, pe profit.ro