Câte milioane investește Patriciu pentru extinderea MAC.RO

Estimările companiei privind afacerile pentru acest an, de 450 de mil. de euro se menţin, iar din această valoare magazinele MIC.RO au o contribuţie de aproximativ 50%.

 

“Dorim ca până la sfârşitul anului să ajungem cu reţeaua la un număr de 120 de magazine. Investiţia pentru extindere se situează la aproximativ 20 de milioane de euro, iar viitoarele magazine vor fi deschise direct sub conceptul MAC.RO”, a declarat pentru Money.ro, Dan Ionescu, CEO Mercadia, companie care mai operează şi reţeaua de magazine MIC.RO.

 

În prezent, reţeaua miniMAX numără 53 de unităţi. Săptămâna viitoare, la Braşov va fi inaugurat primul magazin MAC.RO, după transformarea din miniMAX. Magazinele deschise până acum vor suferi modificări pentru adaptarea la noul brand, până în toamnă.

 

Din datele comunicate de companie până acum în ceea ce priveşte investiţiile necesare deschiderii de noi magazine, o unitate construită de la zero necestiă 750.000 de euro, iar una care presupune amenajarea unui spaţiu deja existent necesită 250.000 de euro.

 

Cât despre reţeaua MIC.RO, aceasta se îndreaptă spre pragul de 500 de unităţi, după ce a pătruns şi în provincie în judeţe precum Sibiu, Mureş sau Constanţa. Pe viitor, reţeaua se va extinde şi în alte oraşe: Cluj Napoca, Oradea, Arad, Timişoara.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed