PDL organizează congresul la Romexpo, cu 5.000 de delegaţi

0

Preşedintele PDL, Vasile Blaga a spus că decizia a fost luată cu 51 de voturi „pentru”, şapte voturi „împotrivă” şi două abţineri.

Liderul PDL a spus că propunerea vizează organizarea Convenţiei Naţionale pe 23 martie, la ora 11:00, în Bucureşti, la Rompexpo.

El a spus că vor participa la 5.000 de delegaţi şi că propunerea Elenei Udrea, privind invitarea a 10.000 de membri, a fost respinsă.

 

„Să fim logici, gândiţi-vă ce înseamnă alegeri în două tururi cu 10.000 de delegaţi. Convenţiile se organizau de obicei cu 1.000 de delegaţi, am sărit deja la 5.000”, a spus Blaga.

Preşedintele PDL a mai spus că vor fi 612 membri de drept la Convenţie şi 4.382 de delegaţi.

Întrebat cum comentează faptul că Elena Udrea l-a acuzat că a făcut vizite interesate în teritoriu încercând să influenţeze votul organizaţiilor, Blaga a spus: „Nu am auzit aşa ceva, eu nu am făcut nicio vizită nici interesată, nici dezinteresată niciunui preşedinte de Birou Permanent Judeţean. Nu am făcut niciodată astfel de vizite, am fost doar împreună cu domnia sa, de exemplu, în vizită la analiza din Colegiul Director Dâmboviţa, pentru că în permanenţă am invitat pe toţi colegii să participe la toate analizele. Am fost doar la 12 şi secretarul general la 13”.

 

Blaga a precizat că a fost votată şi o comisie de organizare.

 

Din Comisia pentru organizarea alegerilor vor face parte Mircea Toader, Costică Canacheu, Bogdan Cantaragiu, Sulfina Barbu, Alin Popovici, Marian Zlotea, Alin Tişe, Ion Bălan, Traian Igaş.

 

Blaga a mai spus că s-a decis să se propună CNC patru rezoluţii referitoare la: poziţia PDL faţă de revizuirea Constituţiei, faţă de Codul electoral, faţă de reorganizarea administrativă şi faţă de statutul european al României în exerciţiul financiar 2014-2020.