Pensiile care SCAD în fiecare zi. Milioane de pensionari încă nu știu situație veniturilor lor

Efectele războiului din Ucraina se răsfrâng și asupra pensionarilor din România. În acest sens, există mai multe îngrijorări la nivel național.

Este vorba despre prezența României în Banca Internațională de Investiții, care are acționariat majoritar rus.

Avocatul Gheorghe Piperea a semnalat aceasta situație cu impact puternic pe piața pensiilor private din țara noastră. Mai exact, fondurile de pensii administrate privat au expuneri mari pe obligațiuni emise de Banca Internațională de Investiții. Iar România, care este acționar semnificativ la această bancă, a anunțat miercuri că se retrage din acționariat din cauza agresiunii ruse în Ucraina.

„Obligațiunile deținute de fondurile de pensii la această bancă scad vertiginos. Pierderile sunt deja mai mari de 200 de milioane de euro. Culmea este că nu le cumpără nimeni – există un proiect de lege care intenționează prelungirea cu un an a termenului în care fondurile de pensii trebuie să scape de aceste obligațiuni – junk. Dar cine spune că se termină războiul așa de repede? Și cine spune că lumea va re-începe afacerile cu rușii, în loc să tragă o noua cortină de fier peste ruși?

Dacă nu știți, în fondurile de pensii sunt banii noștri de pensii, colectați din veniturile noastre. Deci, pierderea de 200 de milioane de euro e pierderea noastră”, afirmă avocatul Gheorghe Piperea.

La rândul lor, Adrian Ursu și Oana Zamfir împreună alți invitați de la Antena 3 au dezbătut acest subiect. Efectele însă vor fi devastatoare, indiferent de decizia pe care România ar urma să o ia.

În ceea ce privește scăderile înregistrate, Pipera spune că acestea ” se duc dincolo de jumătatea procentului de inflație”. 

„Banca Internațională de investiții descoperim că are capital rusesc, ca urmare Guvernul României decide să se retragă de acolo că nu mai corespunde preceptelor internaționale din alianța în care suntem și noi.

Ne retragem de acolo dar descoperim că există e expunere pe această bancă fiindcă există obligațiuni emise ce se află în portofoliul unor fonduri de pensii private, acelea unde contribuim și noi lună de lună”, a explicat Adrian Ursu.

Pensiile care scad în fiecare

„Ceea ce am văzut zilele acestea este cu totul întâmplător – este un lanț cauzal al întâmplărilor pentru că nu am sesizat la timp și nici ASF nu ne-a spus că sunt niște probleme la fondurile de pensii, că sunt niște scăderi care se duc dincolo de jumătatea procentului de inflație și probabil se întâmplă asta pentru că se prelungește la nesfârșit acest război”, a spus la rândul său Gheorghe Piperea, la Antena 3.

„Impactul poate fi foarte grav pentru fondurile de pensii din România – 200 de milioane de euro pierduți pentru că Rusia va avea tot interesul să sancționeze această ieșire din acționariat a statelor neprietene, că așa le spune.

Și să nu uităm că mai avem și niște capital în aceste bănci, vreo 50 de milioane de euro capital vărsat în cele două banci din care ne-am retras”, a adăgat analistul economic Adrian Negrescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed