Pensiile speciale ale primarilor, amânate cu un an. Salariile din educaţie şi a unei părţi din sistemul medical ar putea crește

0

Guvernul Ciucă urmează să adopte, vineri, în şedinţă, Ordonanţa de urgenţă prin care va proroga cu un an intrarea în vigoare a pensiilor speciale ale aleşilor locali, dar şi îngheţarea salariilor demnitarilor, anunță News.ro, citând surse guvernamentale.

Totuşi, o parte din angajaţii sistemului de sănătate, respectiv brancardierii şi infirmierele, care nu au beneficiat de ultima majorare salarială, ar putea avea salarii crescute începând cu anul viitor, susține aceleași surse.

Executivul discută şi o posibilă indexare a pensiilor militare, cu 2,6% dacă nu va fi afectat deficitul bugetar.

Ordonanţa de Urgenţă care va fi adoptată vineri va permite ca pensiile aleşilor locali, prevăzute prin Codul Administrativ, să nu intre în vigoare începând cu anul viitor, după ce în coaliţie s-a ajuns la un acord potrivit căruia nu pot fi introduse aceste pensii, pentru că nu există bani la buget pentru a le plăti.

Prin OUG, vor îngheţa şi salariile demnitarilor, şi cele din sistemul public, însă este posibil ca o serie de categorii să beneficieze totuşi de majorări salariale. Este vorba de cei din sistemul de educaţie precum şi brancardierii şi infiermierele, categorii care nu au avut salariile majorate la ultima creştere.

În Executiv a fost o discuţie şi în privinţa pensiilor militare, unde sunt diferenţe mari între unele pensii şi altele. Sursele au precizat că este posibilă o indexare cu 2,6% a pensiilor din sistemul militar, dar acest lucru se va întâmpla doar dacă majorarea se încadrează în deficitul negociat cu Comisia Europeană, de 5,8 pe cash şi 6,2 pe ESA.