Pentru CE Hunedoara, Guvernul caută un investitor strategic

0

„Suntem într-o procedură de definitivare a unei strategii şi a unui program de restructurare, care vor trebui implementate din această toamnă şi pe parcursul primei treimi a anului următor. Privatizarea se va face cu investitor strategic. Definim profilul posibilului investitor strategic ca să nu mai păţim ce au păţit cei de la Transporturi, în urma procedurii competitive câştigă unul şi pe urmă constatăm că nu are profil de investitor strategic dar, ce să vezi, profilul investitorului strategic nu a fost definit anterior”, a spus Dumitraşcu.

 

Potrivit acestuia, profilul investitorului strategic va fi definit încă din faza de lansare în piaţă a intenţiei de privatizare.

 

Strategia de privatizare a Complexului Energetic Hunedoara a fost aprobată la începutul lunii martie 2013.

 

Hotărârea pentru aprobarea strategiei de privatizare a Complexului Energetic Hunedoara S.A. asigură cadrul legislativ pentru derularea privatizării acestui operator economic şi conţine prevederi privind declanşarea şi derularea privatizării prin majorare a capitalului social prin atragerea unui investitor strategic şi dobândirea de către acesta a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al societăţii în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital prin emisiune de noi acţiuni, precizează sursa citată.

 

Selecţia investitorului se va realiza prin metoda licitaţiei cu ofertă în plic, combinată cu metoda licitaţiei cu strigare, precedată de negocieri desfăşurate pe bază de oferte preliminare şi neangajante.