Percheziții DNA la președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu. Prim-vicepreședintele PNL ar fi bănuit de luare de mită

Procurorii DNA fac mai multe percheziţii joi dimineaţă, inclusiv într-un imobil dintr-un complex rezidenţial din Capitală în care locuieşte preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte PNL pentru Mediu de Afaceri şi Societate Civilă.

Procurorii DNA se află şi la sediul Consiliului Judeţean. Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat pentru News.ro, că justiţia trebuie să îşi facă datoria şi că PNL va aplica Codul Etic şi prevederile statutare în funcţie de evoluţiile viitoare în justiţie.

DNA anunţă, în contextul informaţiilor privind percheziţiile care îl vizează pe preşedintele CJ Prahova Iulian Dumitrescu, că joi au loc 19 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, săvârşite în perioada 2020 – prezent, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

UPDATE – ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, săvârşite în perioada 2020 – prezent, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu”, precizează inistituţia.

În cursul zilei de joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 19 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Prahova, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale, menţionează sursa citată.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

UPDATE – Procurorii DNA Bucureşti se află, joi şi la sediul Consiliului Judeţean Prahova, unde au loc percheziţii în mai multe birouri.
Instituţia funcţionează în Palatul Administrativ din centrul Ploieştiului, în care îşi au sediul şi alte instituţii publice, inclusiv cea a Prefectului judeţului Prahova.
Iulian Dumitrescu a reacţionat, pe Facebook, afirmând că pune la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate.


ŞTIREA INIŢIALĂ – Percheziţii ar avea loc şi la sora preşedintelui CJ Prahova.

Conform G4Media, este vorba despre 16 percheziţii, iar ancheta ar viza modul de acordare a contractului pentru centura oraşului Mizil, existând suspiciuni de luare de mită şi de fals în declaraţii.

Iulian Dumitrescu ar urma să fie dus la audieri la DNA Bucureşti.

Reacția lui Iulian Dumitrescu

Şeful CJ Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu afirmă, referitor la percheziţiile DNA care îl vizează, că nu se va ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative.

”În urma speculaţiilor apărute public, vreau să fac următoarele precizări: Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie. Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative. În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns”, a scris Dumitrescu pe Facebook.
Procurorii DNA fac joi mai multe percheziţii la Dumitrescu şi la membri ai familiei sale într-un dosar în care suspiciunile ar fi de luare de mită.

Klaus Iohannis, despre ancheta DNA care îl vizează pe preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, despre ancheta DNA care îl vizează pe preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte al PNL, că nu crede că afectează semnificativ, fiindcă aceste chestiuni nu se îndreaptă spre activitatea politică, ci spre activitatea economică şi fiecare trebuie să răspundă dacă este întrebat de procurori. El a mai spus că nu îşi imaginează că va avea, o astfel de acţiune, vreo implicare politică semnificativă, deşi vor fi unii care vor încerca să facă legături.

”Am văzut aceste ştiri în această dimineaţă. Nu cred că afectează semnificativ fiindcă aceste chestiuni nu se îndreaptă, cel puţin din câte am înţeles din ştiri, spre activitatea politică, ci spre activitatea economică şi aici fiecare trebuie să răspundă dacă este întrebat de procurori”, a declarat preşedintele, la Bruxelles.

”Nu îmi imaginez că va avea, o astfel de acţiune, vreo implicare politică semnificativă. Sigur, vor fi unii care vor încerca să facă legături, dar bun trebuie să admitem faptul că procurorii au tot dreptul să verifice persoane şi politice dacă apar nişte semnale clare”, a mai spus şeful statului.

Procurorii DNA fac mai multe percheziţii joi dimineaţă, inclusiv într-un imobil dintr-un complex rezidenţial din Capitală în care locuieşte preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte PNL pentru Mediu de Afaceri şi Societate Civilă. Procurorii DNA se află şi la sediul Consiliului Judeţean. Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat pentru News.ro, că justiţia trebuie să îşi facă datoria şi că PNL va aplica Codul Etic şi prevederile statutare în funcţie de evoluţiile viitoare în justiţie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed