‘Motive de îngrijorare sunt pentru transportul pe Dunăre, unde în momentul de faţă sunt blocate peste 250 de vapoare, vase de diferite dimensiuni. Acestea aşteaptă ca nivelul apei să crească pentru a fi deblocate. Din informaţiile mele, se pare că partea bulgară are o problemă în ceea ce priveşte dragarea. Practic, degeaba au spus ei ‘Dragă hai să te draghezi’, dacă nu au făcut şi lucrul acesta’, a punctat Borbely.
Oficialul MMP a menţionat că, în perioada următoare, vor exista discuţii la nivel ministerial între Bulgaria şi România pe această temă.
‘Va exista o discuţie la nivel de miniştri români şi bulgari cam peste două săptămâni, dar cei de la Ministerul Transporturilor trebuie să confirme acest lucru. De ani de zile sunt discuţii cu partea bulgară care nu şi-a făcut temele. Noi ni le-am făcut’, a menţionat şeful MMP.
Între România şi Bulgaria există un acord bilateral, semnat la Sofia în anul 1955, prin care fiecare ţară este responsabilă de întreţinerea şenalului navigabil, inclusiv dragarea şi semnalizarea plutitoare pe secţiunea fluviului Dunărea cuprinsă între km 845,5 şi km 610.
Potrivit datelor Administraţiei Naţionale ‘Apele Române’ /ANAR/, publicate luni, debitul Dunării la intrarea în România, în secţiunea Baziaş (vest), este într-o uşoară scădere faţă de zilele precedente, respectiv de 2.350 mc/s, fiind sub media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s).
În intervalul 18 – 25 septembrie 2011, debitele Dunării la intrarea în România, în secţiunea Baziaş, îşi vor menţine tendinţa de scădere, ajungând la data limită la un debit de 2.250 mc/s.
Cel mai scăzut debit din ultimii 50 de ani a fost înregistrat în anul 2003, când Dunărea, pe acelaşi sector, a avut un debit de 1.600 mc/s.
ANAR precizează că monitorizează zilnic situaţia lacurilor de acumulare, conform Regulamentului de exploatare, realizat împreună cu S.C. Hidroelectrica.
Datorită măsurilor de exploatare convenite, atât la nivelul ANAR, cât şi la nivelul S.C. Hidroelectrica S.A., nivelurile în lacuri sunt menţinute constante, în vederea asigurării unei rezerve de apă suficiente pentru o lungă perioadă de timp.
Conform sursei citate, la această oră în toate secţiunile de control, debitele sunt suficiente pentru asigurarea cerinţelor de apă pentru toate folosinţele, atât pentru populaţie, cât şi pentru industrie.
De asemenea, nu sunt semnalate cazuri de mortalitate piscicolă, iar în conformitate cu prognozele hidrologice, în perioada imediat următoare, nu sunt estimate restricţii pentru sistemele de alimentare cu apă în regim centralizat.









