Petrom vinde cei mai ieftini carburanți în județul lui DRAGNEA!

Chiar în prima zi a lunii septembrie, benzina şi motorina în staţiile Petrom s-au scumpit cu 5 bani/litru. Luni, 4 septembrie, a urmat o nouă majorare a preţurilor, de data această cu 4 bani/litru, iar astăzi, joi dimineaţa, preţurile au crescut din nou cu 4 bani/litru.

 

Astfel, benzina şi motorina s-au scumpit în prima săptămână din luna septembrie cu 13 bani/litru. Conform economica.net, preţurile au fost actualizate ca urmare a creşteriile cotaţiilor internaţionale la benzină şi motorină, ca effect al urganului Harvey, care a lovit Statele Unite ale Americii.

 

Uraganul Harvey, cel mai puternic din Texas din ultimii 50 de ani, a făcut ca mai mult de un sfert din capacitatea de rafinare a SUA să fie indisponibilă. Astfel, preţul benzinei a crescut cu 10% în doar o zi, iar preţul petrolului a crescut cu 3%. În SUA, conform economica.net, benzina a ajuns să coste peste doi dolari galonul, un maximum al ultimilor doi ani.

 

Cotaţia ţiţeiului a intrat pe un trend ascedent, iar analiştii se aşteaptă la noi creşteri, efect al noului uragan Irma, care sâmbătă ar putea afecta coasta din sudul Floridei.

 

În România, companiile petroliere folosesc cotaţiile Platt’s Mediterranean la produsele petroliere pentru a actualiza preţurile la pompă.

 

mai multe, pe capital.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed