PeWeTe a lansat noul hub din România dedicat serviciilor regionale la sondă (P)

Platforma de comunicare a fost partener şi co-organizator al evenimentului.

 

Noul hub a fost inaugurat prin tăierea panglicii de către Gerd Bommer, şeful Advantage Austria în Romania, Christian Jennevin, vicepreşedinte Global Business Development şi Operaţiuni, Petro Welt Technologies şi George Căpăţînă, director general, PeWeTe Evo Europe.

 

Compania PeWeTe Evo Europe va oferi pieţei din România peste 160 de noi locuri de muncă pe termen mediu, în prezent având 25 de angajaţi. Întârziată din cauza pandemiei de Coronavirus, deschiderea oficială marchează lansarea operaţiunilor regionale din următoarele segmente: foraj al sondelor de petrol şi gaze cu ajutorul  instalaţiilor mobile, intervenţii în cadrul sondelor existente şi remedieri ale sondelor avariate, stimulare de sonde şi pompare,forajul sondelor geotermale, al sondelor deînmagazinare a gazului, foraj minier şi construcţii industriale.

În 2018, PeWeTe a luat decizia de a-şi extinde aria de operaţiuni în mai multe zone geografice, printre care şi România. Astfel a luat naştere PeWeTe Evo Europe, companie care a devenit operaţională în 2019, cu ajutorul câtorva  instalaţii mobile de foraj şi intervenţie la sondă (workover).

 

”România va fi un hub de servicii pentru regiune. Intenţia noastră este să avem în România o afacere pe termen lung şi ne dorim să furnizăm, în timp, toată paleta de servicii pe care grupul PeWeTe o are în portofoliu. Am ales România întrucât este, în primul rând, parte a Uniunii Europene. Avem o tradiţie imensă şi îndelungată în industria de petrol şi gaze. România are unii din cei mai buni specialişti din acest domeniu. Beneficiem de prezenţa locală a companiilor internaţionale, fără suportul cărora nu pot fi îndeplinite serviciile de foraj, intervenţii la sondă (workover) şi reparaţii la nivelul la care beneficiarii îl cer astăzi. Pentru a pregăti aceste echipamente şi infrastructura necesară, PeWeTe a efectuat investiţii importante în România şi doreşte în continuare să lucreze foarte mult cu partenerii locali şi internaţionali, în cele mai bune relaţii şi cu orientare către un maximum de performanţă”, a declarat George Căpăţînă, director general, PeWeTe Evo Europe.

Compania mamă, Petro Welt Technologies a fost creată în 1991, este listată la Bursa din Frankfurt şi are sediul în Viena, Austria. Compania are numeroase linii de activitate dedicate sectorului petrolului şi gazelor.

 

”Până în prezent am forat peste 450 de puţuri pe plan mondial. Beneficiem de o experienţă îndelungată şi multe cunoştinţe. Pe lângă foraj, avem o activitate de service excelentă, pe care intenţionăm să o dezvoltăm şi în România şi pe plan regional. Sustenabilitatea este cuvântul viitorului şi aşteptăm cu nerăbdare să fim implicaţi şi în proiecte geotermale locale şi regionale”, a declarat Christian Jennevin, vicepreşedinte Global Business Development şi Operaţiuni, Petro Welt  Technologies.

 

PeWeTe Evo Europe a efectuat deja cu succes câteva operaţiuni în România şi Ungaria, iar în contextul noilor fonduri europene dedicate industriei energetice, al tranziţiei şi renunţării la cărbune cu ajutorul gazelor, se aşteaptă la o creştere fără precedent a lucrărilor, în viitorul apropiat.

 

Despre PeWeTe Evo Europe SRL

 

PeWeTe Evo Europe SRL s-a lansat pe piaţa de servicii petroliere din România în 2018. Compania-mamă este un jucător cunoscut şi apreciat în industria de petrol si gaze, cu un portofoliu solid în Rusia, Kazahstan şi Orientul Mijlociu – Petro Welt Technologies AG, listată la Bursa din Frankfurt.Petro Welt Technologies AG este una dintre principalele companii independente de servicii petroliere din Rusia şi Kazahstan, recunoscută ca lider în operaţiunile cu instalaţii de foraj mobile şi servicii de pompare şi stimulare a producţiei la sonde.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed