Piata auto romaneasca creste continuu

0

Vânzările de autovehicule au totalizat 73.602 unităţi pe primele nouă luni din 2014, creşterea faţă de perioada similară din 2013 fiind datorată în special autoturismelor, care au înregistrat un plus de 27% (28,1% cele autohtone şi 26,5% cele din import). Cu un volum total de 9.128 unităţi livrate în luna septembrie, piaţa autohtonă a crescut cu 12% comparativ cu septembrie 2013.

 

La autoturisme, top-ul pe mărci după primele nouă luni din 2014 este condus de către Dacia, cu 20.213 unităţi vândute (32,9% din total), urmată de Volkswagen (6.369 unităţi / 10,4%), Skoda (5.742 unităţi / 9,4%), Ford (4.365 unităţi / 7,1%), Renault (4.188 unităţi / 6,8%) şi Opel (2.786 unităţi / 4,5%). În ceea ce priveşte top-ul pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în luna septembrie (dar şi după primele nouă luni din 2014), urmat de Dacia Duster, Volkswagen Golf, Skoda Octavia şi Dacia Logan MCV.

 

În România, în continuare vânzările de autovehicule sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, acestea reprezentând 71% din volumul total înregistrat pe primele nouă luni din 2014. Ponderea achiziţiilor realizate de către persoanele fizice a scăzut de la 41% în luna mai la 31% în luna septembrie.

 

În perioada analizată din 2014, înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut cu circa 3,9% (6.500 unităţi) comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013. Cu toate acestea, volumul lor (circa 160.000 unităţi în 2014) rămâne ridicat comparativ cu cel al autoturismelor noi (de circa trei ori mai mare), deşi în scădere faţă de situaţia din 2013 (când la nouă luni raportul a fost de 4 rulate la unul nou).

 

Producţia naţională de autovehicule a totalizat 287.413 de autovehicule în primele trei trimestre din 2014, cu 6,7% mai puţin decât în perioada similară din 2013. Dintre acestea, 244.072 unităţi (85%) sunt produse de către Dacia, 43.336 (15%) de către Ford şi 5 unităţi de către Roman Braşov.

 

Volumele de producţie cele mai mari după nouă luni le-au înregistrat Dacia Duster (119.443 unităţi, din care 17.766 în luna septembrie), urmată de Dacia Logan (61.043 unităţi, din care 5.472 unităţi în septembrie), Ford B-MAX (43.336 unităţi, din care 4.781 în septembrie), Dacia Sandero (32.951 unităţi) şi Dacia Logan MCV (30.675 unităţi).

 

‘Au fost exportate în luna septembrie 2014 un număr de 34.181 unităţi, ceea ce face ca după nouă luni din 2014 să consemnăm un export total de 266.352 unităţi, adică o scădere de 2,1% faţă de perioada similară din 2013. Cel mai exportat model după 9 luni din 2014 Dacia Duster cu 114.019 unităţi, urmat de Logan cu 51.179 unităţi şi Ford B-MAX cu 43.316 unităţi’, mai precizează APIA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.