Piaţa de brokeraj bancar îşi revine în primul trimestru din 2010

“Piaţa de brokeraj bancar a trecut de la explozie la implozie în numai câteva luni. Pe de altă parte, cred că această situaţie va grăbi procesul de maturizare a unei industrii foarte noi în România. Vom vedea o consolidare şi o altfel de consistenţă a acestui segment de servicii conexe industriei bancare”, a spus Anca Bidian, directorul general Kiwi Finance. Potrivit acesteia, piaţa brokerilor de credite a depăşit “pericolul cel mai mare”.

“Este posibil să vedem jucători noi în piaţă, cel mai probabil externi, care ştiu că în România există oportunitate pe această industrie, aflată încă la început de drum”, a arătat Bidian. Kiwi Finance a trimis către bănci, în primele opt luni ale acestui an, dosare de finanţări în valoare de peste 45 milioane de euro. Rata de aprobare a solicitărilor depuse de broker în numele clienţilor a urcat de la 10-15%, în ianuarie, la peste 60% din total dosare, în august. Valoarea creditelor intermediate de Kiwi Finance a depăşit, în aceeaşi perioadă, 15 milioane de euro, a explicat Bidian.

“Veniturile populaţiei au scăzut primele, în contextul crizei, şi puţini oameni se mai încadrează pentru obţinerea unui credit. Totul depinde acum de cât de repede îşi vor reveni companiile şi băncile. Nu cred că piaţa creditării se va relansa după alegerile din noiembrie. Cred că o normalizare va veni la sfârşitul primăverii anului 2010”, a spus Ruxandra Andrei, director general adjunct al Finzoom.ro. CreditLand, divizia de consultanţă pentru credite ipotecare a FinZoom, a intermediat, în primele şase luni ale acestui an, împrumuturi de un milion de euro, valoare de trei ori mai mică faţă de cea înregistrată în perioada similară a anului trecut. Media creditelor intermediate în primele şase luni a fost de aproximativ 60.000 de euro. În acelaşi timp, Mihaela Stavrositu, branch manager în cadrul Credit Zone, spune că activitatea de intermediere a companiei a stagnat în 2009.

“Practic, nu am mai reuşit să creştem pe partea de credite ipotecare. În România, contextul economic este strâns legat de cel politic, aşa că situaţia sectorului de brokeraj bancar se va limpezi începând din noiembrie, după alegerile prezidenţiale”, a arătat Stavrositu. Aceasta a declarat că, din iunie 2009, Credit Zone a renunţat la creditele negarantate cu ipotecă, deoarece 75% din dosarele trimise la bănci erau respinse, din cauza situaţiei financiare a clienţilor. Valoarea medie a unui credit ipotecar intermediat de companie în primele opt luni ale anului a fost de 47.600 de euro, în timp ce, pe segmentul împrumuturilor de nevoi personale cu ipotecă, valoarea medie a fost de 29.960 de euro.

Criza financiară şi blocajul pe finanţare au decimat piaţa brokerilor de credite. În 2008 funcţionau, doar în Bucureşti, în jur de 2.000 de brokeri de credite, în timp ce la începutul acestui an mai activau doar câteva zeci de companii, spun reprezentanţii intermediarilor.

În primul semestru din 2009, numărul solicitărilor de credite, prin brokeri, scăzuse cu mai mult de jumătate faţă de totalul înregistrat în acelaşi interval din 2008.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed