Plata salariilor cash ar putea fi interzisă

Potrivit unui proiect de lege, plata salariilor cash va fi interzisă atât la stat, cât și în privat. Există anumite excepții. De exemplu, beneficiarii de pensii sub 4.000 lei și cei de ajutoare sociale pot opta să-și încaseze veniturile cash. De asemenea, exceptate pot fi și categoriile de personal din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

Proiectul a primit raport de admitere în comisii și urmează să fie votat în plen. Unii deputați au acuzat că inițiativa va duce la restrângerea incluziunii financiare.

Proiectul obligă și persoanele fizice și juridice, inclusiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și cele familiale, să aibă un mijloc de plată fără numerar. Până acum erau obligate să aibă POS firmele cu vânzări de peste 50.000 de lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed