Plenul Parlamentului a modificat regulile de dezbatere la Legea bugetului

0

Înainte de începerea şedinţei comune pe plen privind Legea bugetului, în sală au fost montate microfoane de la care parlamentarii puteau să-şi susţină amendamentele fără a mai fi nevoiţi să o facă de la tribună. După un minut, microfoanele se întrerupeau automat astfel încât vorbitorii au fost nevoiţi să-şi concentreze discursul. Deşi procedura a fost votată de către majoritatea din plen, opoziţia s-a declarat nemulţumită de faptul că îi este limitat sever dreptul de a-şi susţine amendamentele.

Ulterior, liderul de grup al deputaţilor PSD, Mircea Duşa a solicitat ca şedinţa să fie prezidată de către unul din cei doi preşedinţi ai Camerelor, nu de către vicepreşedintele de la Camera Deputaţilor, Ioan Oltean. „Oriunde aţi fi, domnule preşedinte Geoană, vă rog să veniţi să prezidaţi şedinţa, chiar dacă aţi fost suspendat din partid”, a ripostat, ironic, Ioan Oltean.

Remarca a provocat o nervozitate şi mai mare în rândurile PSD. „Dacă vreţi să faceţi aici farmacie şi o regulă abuzivă, imediat vom cere apel nominal să vedem dacă v-aţi molipsit de la doamna Anastase şi vă blocaţi la 171 de oameni care nu sunt în sala asta. Dacă vreţi de la noi respect, acordaţi-ne respect!”, a spus chiar Mircea Geoană care a fost imediat urmat de către Duşa cu o solicitare expresă privind efectuarea apelului nominal existând suspiciuni că nu este constituit cvorumul de şedinţă.

În schimb, Oltean a lecturat articolul regulamentar care îi dă dreptul să refuze efectuarea apelului nominal, situaţie în care deputatul PNL Adriana Săftoiu a solicitat pauză de consultări. După circa 15 minute, ambele părţi au făcut concesii astfel încât dezbaterile pe amendamente continuă. „S-a hotărât să renunţăm la prezenţa microfoanelor în sala de şedinţă. Nu se mai întrerupe automat microfonul. Rămâne acest lucru la latitudinea preşedintelui de şedinţă pentru a interveni”, a anunţat Oltean.