PNL a decis începerea negocierilor pentru un acord politic cu PNG şi PNŢCD

0

Antonescu a spus că dacă aceste discuţii vor fi finalizate cu succes, iar PNG va susţine candidaţii USL, George Becali va trebui să se înscrie într-un partid din USL pentru a candida.

 

Liderul PNL a spus că au existat opinii în conducerea PNL împotriva acestor negocieri, dar în final decizia a fost în unanimitate.

 

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că George Becali va candida din partea USL într-un colegiu din Sectorul 6, acelaşi în care va candida şi Dan Diaconescu, aliatul PDL, el afirmând că Becali va câştiga.

 

„Am discutat cu domnul Antonescu – şi săptămâna trecută, am discutat şi azi – şi cred că este o idee foarte bună ca domnul Becali să candideze din partea noastră, exact în colegiul în care va candida domnul Dan Diaconescu, care e aliatul PDL”, a spus Ponta.