O analiză semnată de Jérémie Gallon, director general la McLarty Associates, profesor la Sciences Po și membru senior nerezident la Atlantic Council, publicată de Politico
De la începutul războiului din Ucraina, s-a spus adesea că s-a mutat spre est centrul de greutate al Uniunii Europene.
Și este adevărat – vremea în care doar Parisul și Berlinul puteau decide viitorul continentului s-a încheiat. În această nouă etapă emergentă, țările din Europa Centrală și de Est vor avea o influență din ce în ce mai mare.
Ceea ce se remarcă mai rar, însă, este că această schimbare nu marchează de fapt o ruptură cu trecutul, ci este mai degrabă o accelerare a tendințelor mai complexe care sunt evidente de ceva timp.
Prima dintre acestea este ponderea economică în creștere a Europei de Est. Chiar dacă 2022 nu va fi un an bun pentru economiile regiunii, tendința macroeconomică copleșitoare la nivel național în Europa secolului al XXI-lea este convergența. Iar emblematică pentru regiune este Polonia, cu tineretul său cu înaltă calificare, baza industrială consolidată – inclusiv în sectoare de ultimă generație precum fintech și biotehnologii – și capacitatea de a atrage investitori străini.
Se produce, de asemenea, o „maturizare” politică în UE. Au trecut aproape 20 de ani de la aderarea a opt țări din Europa Centrală și de Est, în 2004, ceea ce înseamnă că aceste țări înțeleg acum pe deplin cum să navigheze în instituțiile complexe ale UE, iar prima lor generație de funcționari UE a atins poziții cheie.
Acest lucru este însoțit de sentimentul că, spre deosebire de unii dintre membrii fondatori ai proiectului european, acești membri mai noi aleg să-și trimită cei mai buni oameni la Bruxelles. Acești lideri — inclusiv procurorul general european, Laura Codruța Kövesi, din România, și vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, responsabil cu Comerțul, Valdis Dombrovskis, din Letonia — își fac simțită prezența în blocul comunitar.
În cele din urmă, mai puțin tangibil, dar probabil mai important este faptul că această nouă generație de lideri naționali din Europa de Est arată că posedă calități care adesea le lipsesc omologilor lor vest-europeni. Est-europenii au un simț al tragediei istoriei, care le-a dat o perspectivă care arată astăzi aproape ca o clarviziune geopolitică. De exemplu, această perspectivă, întruchipată de prim-ministrul estonian Kaja Kallas, a determinat multe dintre aceste țări să lucreze preventiv pentru reducerea dependenței lor energetice de Rusia, în ultimii ani.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că acești lideri dau dovadă de un curaj neobișnuit în fața agresiunii sau intimidării. Am văzut acest lucru în acțiunile lui Gabrielius Landsbergis, ministrul de externe lituanian, când a consolidat legăturile Lituaniei cu Taiwanul, în fața amenințărilor economice chineze. Și, de asemenea, noul prim-ministru bulgar Kiril Petkov trebuie să fi avut o determinare considerabilă pentru a susține sancțiunile europene împotriva Moscovei, în ciuda legăturilor istorice și economice puternice dintre Rusia și țara sa.
Dar poate că principala trăsătură distinctivă a acestor tineri lideri est-europeni este setea lor de a modela lumea de mâine. În timp ce vestul era sătul de zeci de ani de pace și prosperitate, ei – cu amintirile lor mai recente despre ocupație, privațiuni și greutăți – sunt hotărâți să fie arhitecții propriului destin.
Această corectare a înclinării istorice a Europei spre vest este pe cât de sănătoasă, pe atât de necesară. De asemenea, este vital, totuși, ca estul în ascensiune să nu cadă în capcana încercării de a-și construi conducerea morală și politică în opoziție cu Europa de Vest.
Războiul din Ucraina a pus la încercare curajul acestor țări în fața Rusiei și le reamintește de importanța relației transatlantice de care sunt atât de atașate. Dar a ilustrat, de asemenea, și dependența strategică permanentă a Europei de Statele Unite, chiar și într-un moment în care fracturile politice interne violente ale acestei țări aruncă umbre de îndoială asupra fiabilității sale în cadrul unei viitoare administrații.
Mai mult ca oricând, UE trebuie să fie mai puternică din punct de vedere geopolitic, mai suverană și mai autonomă din punct de vedere strategic. Aceasta este viziunea pe care o urmăresc fără încetare lideri precum președintele francez Emmanuel Macron și premierul italian Mario Draghi. Și nu împotriva Franței și a celorlalți fondatori ai proiectului european poate Europa de Est să scrie istorie, ci împreună cu ei.
sursa: Politico (traducere: Rador C.Zaharia)