Ponta continuă seria albumului foto cu Liviu Dragnea. Imaginea prezentată azi de fostul premier

0

“Eu sunt convins că toţi cei care ieri au susţinut la televizor că poza respectivă este falsă, au fost dezinformaţi de domnul Dragnea. Toată această poveste cu domnul Dragnea care se luptă cu statul paralel este o minciună de la cap la coadă. Nu s-a luptat niciodată în niciun fel. Întotdeauna a vrut să fie prieten cu cei care reprezintă statul. Dacă îşi dorea într-adevăr să oprească abuzurile, de doi ani are puterea totală”, a spus Victor Ponta într-o conferinţă de presă.

 

În cadrul conferinţei de presă, fostul premier a mai prezentat o fotografie în care Dragnea apare alături de Gabriel Oprea şi Vasile Dâncu şi spune că evenimentul nu a fost unul oficial ci era ziua de naştere a cuiva.

 

„Nu era niciun eveniment oficial, era un eveniment privat, pentru că erau şi prieteni, şi membri de familie, era la ziua cuiva, în luna sepembrie. Când ne-a explicat domnul Dragnea cu George Maior, mi-a aduc aminte cât de mult s-a luptat să vină la ziua lui George Maior. M-a întrebat de zece ori când e, unde e, nu cumva să nu fie invitat”, a mai spus Ponta.

 

De asemenea, Ponta a precizat că pozele sunt făcute de Sebastian Ghiţă.

 

Ponta a publicat duminică seară pe contul său de Facebook o fotografie în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, apare alături de fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, iar în planul al doilea poate fi văzută fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi, stând pe o canapea. Ponta îi roagă pe „curajoşii” din Comitetul Executiv (CEx) să îl întrebe pe Dragnea cât de tare lupta el cu George Maior în anii trecuţi.

 

Luni seară, Victor Ponta a prezentat la B1 fotografia în original cu Liviu Dragnea şi George Maior, dar şi o poză în care Liviu Dragnea apare cu Florian Coldea şi George Maior.