Ponta: După şedinţa în cazul Stan vor fi Birouri Permanente, apoi audieri şi plen în jurul orei 15:00

0

Întrebat dacă va avea loc vineri votul de învestitură, Ponta a răspuns: „Categoric da”.

 

El a mai spus că vineri seară, „târziu”, noul Guvern va depune jurământul la Palatul Cotroceni.

 

Premierul a spus că imediat după şedinţa Camerei în cazul Stan, se vor întruni Birourile Permanente, care vor stabili programul audierilor în Comisii.

 

Ponta a adăugat că în jurul orelor 15:00-16:00 va începe plenul pentru învestitură, care va dura patru ore.

 

Liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta au discutat, în biroul preşedintelui Senatului. Întâlnirea a început în jurul orei 09.00. Ponta a intrat în biroul lui Antonescu fără a face declaraţii presei.

 

Audierile în comisiile parlamentare ale miniştrilor propuşi în viitorul Cabinetul Ponta au fost amânate, joi, din cauza unor neînţelegi în USL, motivele având legătură, potrivit unor surse, cu atribuţiile miniştrilor şi cu subordonarea unor instituţii în Guvern.

 

Joi seară, după anunţul privind amânarea audierilor miniştrilor propuşi, au început să circule informaţii referitoare la disputele din interiorul USL legate de atribuţiile miniştrilor delegaţi.

 

Ulterior, Victor Ponta a plecat de la Parlament şi fost asaltat de jurnalişti cu întrebări referitoare la motivele disputelor, respectiv subordonarea ANAF şi trecerea Autostrăzilor la Ministerul Marilor Proiecte.

După plecarea lui Ponta, au apărut informaţii referitoare la iniţierea unor discuţii ale PSD cu UDMR şi cu PPDD.

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că nu crede că PSD a început negocieri cu UDMR sau PPDD.

 

Antonescu a declarat, joi seară, USL face bine, că PNL nu a cerut ministere în plus şi că audierile miniştrilor propuşi vor începe vineri, menţionând că nu au fost întrunite toate condiţiile, inclusiv politice, pentru ca acest lucru să se întâmple joi.