Ponta: Ioan Niculae l-a finanţat pe Traian Băsescu

0

Victor Ponta a declarat pentru Ziare.com, referindu-se la scandalul finanţărilor ilegale pe care omul de afaceri Ioan Niculae le-ar fi oferit campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană, că Niculae ar fi sponsorizat campania preşedintelui Traian Băsescu, după ştiinţa lui.

 

„Niculae l-a finanţat pe Traian Băsescu”, a spus Ponta, precizând că ştie acest lucru din timpul campaniei din 2009.

 

Liderul social-democrat a acuzat puterea că a lansat acest scandal legat de finanţarea de către Ioan Niculae a campaniei din 2009 a lui Mircea Geoană pentru a deturna atenţia de la scandalul din sănătate şi demisia lui Raed Arafat.

 

„E doar o poveste care să acopere scandalul din sănătate, dar noi (USL – n.red.) vorbim tot de problema cu sănătatea, nu poate fi acoperită cu fumigene de felul ăsta”, a mai spus Ponta. Citește articolul