Ponta: Majorarea salariilor profesorilor ar însemna doar un deficit de 0,3% care oricum ar putea fi negociat cu FMI

0

„Am făcut un calcul, ce ar însemna costurile pentru buget. Dincolo de o creştere a deficitului cu 0,2% – 0,3%, ceea ce cred că oricum s-ar putea negocia cu FMI. (…) banii pe care România îi împrumută pentru programul doamnei Udrea, cei 4 miliarde de euro pentru drumuri care nu duc nicăieri ar acoperi această creştere pentru profesori pentru nouă ani – din 2011 până în 2020. E o chestie de alegere. Domnul Boc normal că o alege pe doamna Udrea. Noi am alege pe profesori nouă ani de acum încolo şi în 2020 am vedea de unde avem restul de bani. Să spui că nu ai bani pentru profesori, dar ai întotdeauna pentru alţii şi să nu stai niciodată de vorbă (…) e România de astăzi”, a afirmat Ponta la finalul unei întâlniri a liderilor USL cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ.

 

În opinia preşedintelui PSD, ar fi „realist” ca în bugetul pentru anul 2012 să fie trecute sumele pentru majorările salariale ale profesorilor, conform Legii 221.

 

„Ar putea să stea la discuţii reprezentanţii profesorilor pentru a găsi soluţia pentru datoriile acumulate pentru 2009 şi 2010, o eşalonare sau o compensare a acestora. Asta e o discuţie, însă, pe care noi trebuia să o purtăm, dar pe care în primul rând primul ministru şi ministrul de Finanţe ar fi trebuit să le poarte”, a susţinut Victor Ponta.

 

El a mai spus că opoziţia face acum ceea ce ar trebui să facă Guvernul şi anume să discute cu reprezentanţii profesorilor.

 

„I-am întrebat ( pe reprezentanţii profesorilor – n.r.) de mai multe ori dacă au avut o discuţie, aşa cum au cu noi, şi cu cei de la Guvern. Mi-au spus de mai multe ori că nu – nu i-a chemat nimeni, nu-i primeşte nimeni să vorbească cu ei. Mi se pare absolut anormal şi incredibil într-o ţară cât de cât democratică”, a mai spus liderul social-democrat.

 

Ponta a arătat că reprezentanţii profesorilor „au înţeles foarte bine” de ce opoziţia nu depune moţiune de cenzură pe angajarea răspunderii Guvernului pe plafonarea salariilor cadrelor didactice. „Dacă noi participăm la procedurile parlamentare, practic legitimăm legea lui Boc. Le-am spus foarte clar că nu participăm la niciun fel de procedură. Atacăm la CCR – nu ne facem facem mari speranţe cu ce face CCR. Pentru noi această lege nu există şi în momentul în care suntem la guvernare această lege nu va fi aplicată de către noi, ci va fi aplicată Legea 221”, a conchis Victor Ponta.