Ponta nu mai vorbeşte cu Băsescu

0

Ponta a subliniat că nici măcar nu va mai participa la şedinţele Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, arată The Money Channel. Totuşi, în cazul în care există documente importante, Băsescu poate să i le transmită spre semnare, a spus premierul.

 

Victor Ponta a precizat, totodată, că nu doreşte să mai discute la telefon cu preşedintele, dar îi va permite să participe la reuniunile Consiliului European, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, deşi consideră în continuare că Băsescu va merge la Bruxelles doar „în plimbare”, deoarece nu se bazează pe sprijinul Guvernului şi pe cel al Parlamentului.