Populaţia Terrei va depăşi 7 miliarde de locuitori în 2011 – studiu

Pragul de şase miliarde a fost depăşit în 1999 şi au fost necesari 12 ani pentru a ajunge la şapte miliarde, dar va fi nevoie de încă 14 ani pentru a trece dincolo de opt miliarde. Ulterior, populaţia planetei ar trebui să se stabilizeze peste un secol la valoarea de nouă-zece miliarde, indică previziunile INED care a realizat propriul studiu, în paralel cu cele ale Naţiunilor Unite, Băncii Mondiale sau ale altor mari institute naţionale.

 

Creşterea demografică mondială va scădea în 2011 la 1,1 la sută, conform estimărilor INED, după ce, în urmă ce 50 de ani, a urcat la un maxim de 2 la sută.

 

Încetinirea acestui spor se explică prin diminuarea ratei globale a fertilităţii ce a coborât la 2,5 copii în medie pentru o femeie, faţă de cinci copii în 1950. Dar diferenţele sunt uriaşe, cum ar fi între Niger, cu şapte copii pentru o femeie, şi Taiwan, cu numai 0,9.

 

Esenţialul creşterii demografice este asigurat de Africa subsahariană, o parte a Peninsulei Arabice şi de regiunea situată între Afganistan şi nordul Indiei.

 

În prezent, topul celor mai populate ţări ale lumii include China (1,33 miliarde), India (1,17 miliarde), Statele Unite (306,8 milioane), Indonezia (243,3), Brazilia (191,5), Pakistanul (180,8) şi Nigeria (162,3).

 

 

În 2050, podiumul acestui clasament se va fi modificat sensibil, cu India în frunte (1,69 miliarde), urmată de China în scădere la 1,31 miliarde, iar Nigeria, cu 433 de milioane de locuitori, va trece înaintea Statelor Unite (423).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed