Posesorii de vehicule pot achiziţiona abonamente pentru 50-100 de treceri peste podurile dunărene

0
Potrivit CNADNR de vineri 20 noiembrie, intră în vigoare Ordinul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii care aprobă achitarea tarifului de trecere a podurilor dunărene pe bază de abonament.Utilizatorii rutieri pot achiziţiona abonamente pentru 50 respectiv 100 de treceri, pentru un interval de un an. Abonamentele vor fi eliberate pe baza cererii completate de către utilizatori şi transmise prin fax la Agenţia de Control şi Încasare Feteşti, respectiv la Agenţia de Control şi Încasare Giurgeni.

Cererile sunt disponibile pe site-ul CNADNR, pe pagina principală, dar şi la sediul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa. În baza cererii depuse sau transmise prin fax, utilizatorii vor primi tichete matcă – cupon pentru numărul de cereri solicitate. Şoferii vor trebui să păstreze cuponul pentru control.

Tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre la Giurgeni – Vadul Oii sunt stabilite în funcţie de categoria de vehicule (motociclete, autoturisme, microbuze, autobuze şi autovehicule cu madsa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu minim 4 axe) abonamentul pentru 50 de treceri este între 160 lei şi 1.880 lei, iar pentru 100 de treceri este între 280 lei şi 3.290 lei.

De asemenea, tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre la Feteşti-Cernavodă sunt stabilite în funcţie de categoria de vehicule (motociclete, autoturisme, microbuze, autobuze şi autovehicule cu madsa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu minim 4 axe) abonamentul pentru 50 de treceri este între 280 lei şi 2.720 lei, iar pentru 100 de treceri este între 490 lei şi 4.760 lei.