Povestea dramatică a afacerii lui Sandu Lungu: ”Am crezut că, fiind român, altfel intru pe piață. Țara asta nu mai e a noastră!”

0

Colosul Alexandru ”Sandu” Lungu rămâne unul dintre cei mai longevivi și iubiți luptători români. Cu un palmares impresionant în sporturi de contact, singurul judokan român campion mondial (U20, 1994), admirabil, continuă să urce în ring, la categoria supergrea. ”Muntele Bihorului” are aproape 50 de ani.

Asta până când va găsi un nou proiect de afacere căci precedentul a fost sortit eșecului. Marele sportiv român se declară profund dezamăgit de experiența pe care a avut-o cu propria băutură energizantă, în care a investit câteva sute de mii de euro. Din nefericire, în ciuda publicității și calității superioară a produsului realizat cu o echipă italiano-poloneză, desfacerea sortimentului de băutură în comerț a fost îngreunată de probleme neprevăzute.

Sandu Lungu: ”Pentru a intra în marile magazine trebuia să aduc de acasă alți bani: să plătesc taxă de magazin, de raft, de poziționare

Povestea dramatică a afacerii lui Sandu Lungu! ”Mi-ar fi plăcut să continui însă n-am avut suport pe plan patriotic. Fiind român am crezut că altfel intru pe piață. Însă toate afacerile mari sunt ale străinilor, țara nu mai e a noastră. Pentru a intra în marile magazine trebuia să aduc de acasă alți bani: să plătesc taxă de magazin, de raft, de poziționare. Asta a fost experiența mea”, ne spune cu amărăciune luptătorul MMA, campion mondial care a încercat să se vândă precum Mike Tyson și prin propriul energizant.

”După patru TIR-uri cu băutura mea am închis afacerea

 ”După patru TIR-uri produse cu băutura mea am închis afacerea. Trebuiau alți bani, circa 200.000 de euro în publictate, în management. Nu am mai investit”, adaugă Sandu Lungu care a ieșit din afacerea cu băuturi carbogazoase special concepute pentru îmbunătățirea performanțelor fizice, la rețeta cărora s-a implicat personal. ”Am făcut-o cu cu ce mi-am dorit eu, vitamine și ginseng. Băutura poate fi consumată indiferent ce religie aveți”, ne lăuda propriul sortiment de bputură energizantă luptătorul supranumit ”Muntele Bihorului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.