Povestea MITEI din spitale. Pacient: „Aşa i-am adunat, aşa i-am dat. Şi mi-a zis: ce-i cu flinticul ăsta aşa mărunt?”

Ministrul Sănătăţii recunoaşte că problema şpăgii în spitale nu a fost rezolvată nici după creşterea considerabilă a salariilor medicilor. Sorina Pintea este convinsă însă că nu doctorii sunt cei care condiţionează actul medical de banii daţi, ci e mai degrabă un obicei al pacienţilor.

 

Digi24 a prezentat în cadrul campaniei „Pacient in România” declaraţii cutremurătoare ale unor pacienţi cărora le au fost ceruţi bani pentru a li se face operaţii.

 

Sorina Pintea: „Nu, n-am rezolvat problema şpăgii. Există spitale în care încă se mai dă şpagă. M-ar fi interesat dacă actul medical e condiţionat, deşi nu cred, cred că ne-a intrat în sânge să mergem la medic şi să dăm plicul, dar eu am mai spus, noi toţi trebuie să facem asta, să nu mai dăm”.

 

Pacienţii au însă exemple de medici care nu se încurcă cu mărunţiş atunci când cer mită.

 

Maria Andreas – pacient: „Eu i-am dat şi mărunţi şi de 20 de euro şi de 50 de euro şi de 100 de euro. Eu cum lucrez acolo, venea unul, ziceam: schimbă-mi şi mie 20 de euro sau schimbă-mi şi mie 50 de euro în piaţă şi eu aşa i-am adunat şi aşa i-am dat. Şi mi-a zis: ce-i cu flinticul ăsta aşa mărunt? Aşa îi am, domnu profesor, aşa i-am adunat şi eu cum am putut”

 

Dacă ministrul Sănătăţii este convins că practica poate fi stopată de pacienţi, medicii spun că fenomenul poate fi oprit numai de lege.

 

Florin Chirculescu – medic chirurg: „În ceea ce priveşte problema plicurilor din sistemul medical a şpăgii, legea trebuie să se manifeste”.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed