Prietenul meu H. se teme pentru că are o vârstă critică şi se apropie de punctul în care ar putea fi considerat un “angajat mai în vârstă” de către economia reală. În Berlin, vârsta de 45 de ani poate fi atinsă cu ceva eschive, fără să fi avut o activitate regulată. H. însuşi nu aparţine tinerilor care s-au descurcat cu proiecte neplătite; el a lucrat în media. Atunci când l-am cunoscut la Berlin în urmă cu opt ani, el trăia foarte ancorat în prezent şi risipea bani cu nemiluita, scriu cei de la Presseurop.
Astăzi el deţine imobile, îşi recuperează studiile şi se teme. Şi pentru că se teme, se bate pentru un venit minim garantat (BGE). Un asemenea BGE l-ar face mai liber, spune el. Iar pe toţi ceilalţi i-ar elibera de necesitatea de a se lăsa exploataţi la locul de muncă pentru salarii de dumping. BGE-ul ar fi eliberarea sa psihologică. El s-ar speti mai departe, la muncă, dar vrea doar să se elibereze de frica sa iraţională.
