Predoiu, despre protestele transportatorilor: Lucrurile s-au desfăşurat cu puţină tensiune, dar în ordine, cu calm, sub control/ A fost un dialog civilizat între protestatari şi reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei

0

Cătălin Predoiu a fost întrebat, vineri, dacă au existat incidente la protestele transportatorilor şi fermierilor şi dacă au fost aplicate avertismente sau sancţiuni în aceste zile. 

 

“Nu, lucrurile s-au desfăşurat, e adevărat, cu puţină tensiune, dar totuşi în ordine, cu calm, sub control. Trupele au fost în control tot timpul. A fost un dialog civilizat, acolo unde s-a mai angajat dialogul între protestatari şi reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei şi am încredere că vom depăşi cu toţii, cu bine şi cu civilitate, acest moment”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne. 

 

El a precizat că legile permit ca fiecare să îşi ceară drepturile, respectând în acelaşi timp ordinea publică. 

 

“Legile organizează suficient spaţiu juridic, astfel încât fiecare să-şi exprime opiniile şi să-şi reclame drepturile, respectând ordinea publică şi drepturile celorlalţi, respectăm pe colegii noştri poliţişti şi jandarmi care nu fac altceva decât să asigure pentru toată lumea, în beneficiul tuturor, un climat de ordine şi de linişte, ca toată lumea să-şi poată desfăşura activităţile şi cei care protestează şi cei care merg la lucru şi cei care se plimbă pe stradă. Trebuie cumva cu toţii să ne armonizăm şi să ne găsim formele de manifestare încât să ne respectăm, să nu ne deranjăm unii pe alţii, iar asta se face pur şi simplu urmând calea legală”, a mai declarat Cătălin Predoiu.

 

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, afirma, joi seară, că cei care protestează cu tractoare, utilaje agricole şi camioane la Chiajna, fiind opriţi de forţele de ordine, nu vor intra cu maşinile şi utilajele în Capitală, în lipsa autorizaţiilor necesare.