AcasăSanatatePremieră istorică pentru România: organizează două competiții europene de natație în decurs...

Premieră istorică pentru România: organizează două competiții europene de natație în decurs de câteva zile!

Orașul Otopeni va fi gazda Campionatului European de sărituri în apă pentru juniori, la finalul lunii iunie, iar la începutul lui iulie a Campionatului European de înot pentru juniori.

Concursurile vor avea loc în Complexul Olimpic de Natație de la Otopeni, construit la cele mai înalte standarde.

Deși mai sunt 5 luni până la startul CE, pentru Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, pregătirile sunt în toi.

„Emoțiile cresc de la o zi la alta, am început deja să ne stresăm și aici vorbesc de întreaga echipă a federației pe care o conduc” – Camelia Potec, președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

„A fost o provocare mare, în care m-am gândit că România avea nevoie de un asemenea obiectiv pentru lansarea sportului românesc și a natației. Sunt foarte onorat, dar și foarte mândru pentru că am reușit să aducem aceste evenimente în premieră, în România” – Constantin Silviu Gheorghe, primar al orașului Otopeni.

Camelia Potec nu pune presiune pe juniorii români înaintea celor două campionate europene atât de importante.

„Îmi doresc ca ei să se simtă bine, iar dacă se vor simți bine, vor veni și rezultatele. Sper ca până la aceste campionate europene să se poată pregăti în condiții bune și să câștige medaliile pe care ni le dorim cu toții” – Camelia Potec, președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

Complexul Sportiv de Natație din Otopeni este unul de 5 stele. Are un bazin olimpic de înot, unul de sărituri în apă și încă 3 bazine pentru recuperare și încălzire.

 

„Toți cei care au venit aici din partea federației europene și din partea federației internaționale au fost surprinși de acest complex de natație din România” – Camelia Potec, președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

 

„Vom fi cea mai bună gazdă!”

 

Campioana olimpică de la Atena din 2004 are și un mesaj pentru iubitorii de sărituri în apă.

„În iunie 2022 îi așteptăm pe toți să vină să îi vadă pe cei mai buni sportivi juniori din Europa, care vor veni în România” – Camelia Potec, președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

Camelia își dorește ca până la startul primei competiții, care va începe pe 20 iunie, totul să fie la superlativ. „Avem o datorie față de noi, față de țara noastră, să putem organiza la nivel de excelență un campionat european în România” – Camelia Potec, președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

La rândul său, primarul orașului Otopeni spune că pregătirile pentru organizarea celor două mari competiții de natație au intrat în linie dreaptă.

„Noi suntem pregătiți din toate punctele de vedere! Lucrăm și muncim de foarte mult timp să finalizăm acest obiectiv național, vom fi cea mai bună gazdă” – Constantin Silviu Gheorghe, primar al orașului Otopeni.

În decembrie 2023, tot la Otopeni va avea loc un al treilea campionat european, de data aceasta pentru seniori în bazin de 25 de metri.

 

Sursa: SPORTS-NET

Ultimele Articole