Premieră în România! O șoferiță băută și drogată, reținută. Cătălin Țone, specialist antidrog: ”Se poate și la noi”

0

O femeie aflată sub influența alcoolului și drogurilor a ignorat semnalele poliţiştilor, şi-a continuat drumul şi s-a răsturnat cu maşina într-un sens giratoriu. Totul s-a întîmplat ieri în Arad.

Conducătorul autoturismului, o femeie de 28 de ani, din Arad, nu a fost rănită, evenimentul fiind soldat exclusiv cu pagube materiale. Testarea acesteia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,48 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu aparatul din dotare a indicat o valoare pozitivă pentru consum de substanțe psihoactive. (Menționăm că acesta nu constituie probă în dosarul penal). Femeia a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și substanțelor consumate, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Totodată, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.640 de lei, pentru circulație pe contrasens, nerespectarea dispozițiilor polițistului rutier, nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului, depășirea liniei continue, conducere agresivă și lipsa centurii de siguranță”, a transmis IPJ Arad.

Astăzi, Inspectoratul Județean de Poliție Arad a transmis că femeia a fost reținută și urmează să fie propusă pentru arestare preventivă.

Cătălin Țone, specialist antidrog, a reacționat pe pagina sa de Facebook în legătură cu acest caz. Acesta a transmis că e o premieră în România.

”PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: REȚINUTĂ PENTRU CĂ A CONDUS DROGATĂ ȘI BEATĂ DEȘI NU A OMORÂT PE NIMENI !
Ieri, vă relatam cazul din Arad cu inculpata drogată și beată care s-a răsturnat cu mașina, fugind de poliție.
În această dimineață, ea a fost reținută și e propusă pentru arestare preventivă.
Este o premieră în România pentru că, această măsură nu se lua nici dacă omora pe cineva, invocându-se durata mare a realizării analizelor toxicologice.
Și, avem exemplul fugarului drogat și beat de la Slatina care a omorât un om și, apoi, nefiind reținut, în așteptarea analizelor toxicologice (cică!), a fugit din țară și e de negăsit.
Uite că se poate și la noi!
Toți șoferii prinși drogați și beți să fie reținuți”, a scris Cătălin Țone.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.