Premieră pe scena Teatrului de Balet, cu cele mai ieftine bilete din ţară

0

Spectacolul „La Vivandiere. Anotimpurile” reuneşte pe aceeaşi scenă, într-o manieră elegantă dansul clasic (La Vivandiere) şi dansul contemporan (Anotimpurile), dar şi două generaţii diferite de coregrafi: Aleisha Shiboun Gardner (Noua Zeelandă) – coregrafa spectacolului ‘Anotimpurile’ şi Pavel Rotaru (România) – maestrul de balet care a realizat punerea în scenă a spectacolului ‘La Vivandiere’.

 

„La Vivandiere” – sau „Markitenka”, aşa cum spectacolul este cunoscut în Rusia – este un balet clasic într-un singur act, a cărui coregrafie este semnată de Arthur Saint Leon şi Fanny Cerrito iar muzica este compusă de Cesare Pugni. Spectacolul a fost pentru prima dată pus în scenă la Londra, în 23 mai 1844 şi i-a avut în roluri de prim solişti pe Fanny Cerrito – în rolul lui Kathi şi pe Arthur Saint Leon în rolul lui Hans. La Sibiu, punerea în scenă este realizată de maestrul de balet Pavel Rotaru, spectacolul durează 15 minute şi deschide practic primul spectacol de dans contemporan din această stagiune – „Anotimpurile”.

 

„La Vivandiere” se va juca în dublă distribuţie, cu Risa Mochizuki, Alexandru Pilcă (solişti) Sonoko Kajimoto, Yuka Muratani, Satomi Netsu, Chisato Tanaka (ansamblu) în seara premierei şi cu Arielle Martin, Keston Meyer (solişti) şi Aleisha Shiboun Gardner, Mirela Grosu, Saaya Pikula, Andreea Simionaş (ansamblu) în seara reluării spectacolului – pe 28 februarie.

 

Spectacolul „Anotimpurile”, pe muzica lui Antonio Vivaldi şi în coregrafia Aleishei Shiboun Gardner, este primul spectacol de dans contemporan pe care Teatrul de Balet Sibiu îl pregăteşte în acestă stagiune. Spectacolul va avea premiera miercuri, pe 27 februarie 2013 şi va fi reluat pentru toţi iubitorii dansului joi, 28 februarie 2013. Aleisha Shiboun Gardner este balerină a Teatrului de Balet Sibiu încă de la înfiinţarea teatrului în 2008, spectacolul de miercuri aducând-o pentru prima dată în faţa publicului, pe tânăra balerină, în ipostaza de coregrafă.

 

Programul Teatrului de Balet Sibiu continuă cu reluarea, programată pentru data de 6 martie 2013, a spectacolului de dans contemporan, „Trilogie Ionesc”, un spectacol ce a avut premiera la Teatrul de Balet Sibiu în 17 iunie 2009, regia şi coregrafia fiind semnate de Monica Uţă – Fotescu.

 

Teatrul de Balet Sibiu a luat fiinţă în anul 2008 fiind constituit oficial din Corpul de Balet al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu, instituţie subordonată Consiliului Local Sibiu. Instituţia este condusă de Ovidiu Dragoman, numără în componenţa sa 22 de balerini, zece băieţi şi douăsprezece fete, dansatori din toate colţurile lumii, din Noua Zeelandă, Japonia, Statele Unite ale Americii şi bineînţeles România, parte dintre ei membri ai ansamblului încă din 2008. În lipsa unei săli proprii, toate spectacolele Teatrului de Balet Sibiu au loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, str. Emil Cioran, nr. 1A.