Premierul Ciucă a discutat cu reprezentanţii companiei Merck Sharp & Dohme despre deschiderea Guvernului faţă de investiţiile realizate în domeniul cercetării şi pentru digitalizarea economiei

0

„Dorim să simplificăm procedurile pentru realizarea investiţiilor în ţara noastră. Fiind în procedură de aderare la OCDE, care ne-a aprobat recent foaia de parcurs, ne adaptăm standardele pentru a le compatibiliza cu cele ale statelor mai dezvoltate, inclusiv din perspectiva digitalizării. Educaţia şi sănătatea sunt priorităţi asumate la nivelul executivului, iar investiţiile în aceste domenii contribuie la creşterea calităţii vieţii românilor”, a transmis Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului. 

 

Delegaţia MSD a anunţat deschiderea la Bucureşti a primului hub de IT Security din industria farmaceutică românească şi lansarea de studii clinice în aria oncologiei. Totodată, dialogul a vizat sprijinul acordat implementării programului de vaccinare anti-HPV, ca principală măsură din Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului, conform sursei citate. 

 

La întâlnire au mai participat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul  Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, consilierul de stat George Agafiţei şi purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru.